Potrivit Raportului din 2008 privind Strategia Internaţională de Control al Traficului de Narcotice, Departamentul de Stat al SUA susţine că România a progresat în ceea ce priveşte combaterea traficului de droguri, dar se constată că tratamentul de dezintoxicare oferit consumatorilor de stupefiante este ...
Un raport al Economist Intelligence Unit (EIU) asupra climatului economic, social şi politic din România cataloghează ţara noastră ca fiind “una dintre cele mai vulnerabile ţări din regiune la tulburenţele externe, avînd în vedere deficitul înalt de cont curent, creşterea acestuia fiind alimentată ...
Factorii economici şi sociali ai Constanţei vor avea, începînd cu anul viitor, un nou centru de forţă. Numele său este Polus Center Constanţa şi va fi cel mai mare centru regional multifuncţional de la Marea Neagră. Acest nou proiect a fost demarat oficial ieri, cînd reprezentanţii TriGranit Development ...
Raportul Departamentului de Stat al SUA referitor la strategia internaţională pentru controlul narcoticelor, dat publicităţii, vinerea trecută, atestă faptul că, în România, consumul de droguri, în special de heroină şi ecstasy, începe să ia amploare, iar criminalitatea legată de acest fenomen este în ...
Oraşul francez, Capitală Culturală Europeană în 2004, va organiza un proiect european, intitulat “lille3000”, care îşi propune să prezinte creaţii din domeniul dansului şi teatrului, realizate în ţările din Europa Centrală şi Orientală, printre care şi România. Prima ediţie, ce va avea ...
Politicianul democrat Hillary Clinton a promis că dacă va deveni preşedinte al SUA va încerca să elimine vizele pentru cetăţenii români, bulgari şi polonezi care călătoresc în SUA. Într-un comunicat trimis Radio Polonia, Clinton a declarat că susţine eforturile de renunţare la vize pentru aliaţii din ...
Mediul de afaceri românesc a fost plasat pe locul trei (66 de puncte) în topul mediilor atractive din Europa Centrală şi de Est, după cele din Rusia (cu 72 puncte) şi Ucraina (cu 67 puncte), aşa cum reiese dintr-un sondaj efectuat pe un eşantion de 400 de grupuri internaţionale, care operează cu 1.400 de ...
Dacă înainte de 1989, agricultura românească era una din cele mai performate din Europa Centrală şi de Sud - Est, situaţia s-a schimbat radical în anii economiei de tranziţie. În afara regresului dramatic determinat de privatizare, reaşezarea dreptului de proprietate a dus la restrîngerea suprafeţelor ...
UDMR consideră că proclamarea independenţei Kosovo este o consecinţă firească a schimbărilor survenite în Europa Centrală şi în Balcanii de Vest: “Proclamarea independenţei Kosovo survine după o perioadă dureroasă, plină de suferinţe, care nici nu mai oferea altă soluţie pentru reglementarea ...
Henning Esskuchen, şeful direcţiei Analiza pieţei de capital din banca austriacă Erste, acţionarul majoritar al BCR, a declarat, ieri, la Bucureşti, că piaţa de capital din România este considerată de investitori mai riscantă decît alte pieţe externe întrucît este “mică şi tînără” ...
Măsurile de limitare a emisiilor de gaze cu efect de seră în spaţiul UE vor costa aproximativ 60 de miliarde de euro anual, a recunoscut preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. “Aceste acţiuni vor avea un cost, chiar dacă noi credem că putem limita factura anuală la 0,5% din PIB-ul ...
Secretarul de Stat american, Condoleezza Rice, a cerut, ieri, aliaţilor europeni să nu excludă luarea unor decizii dure privind planurile de independenţă ale Kosovo. Aflată pentru o zi la Berlin, Condoleezza Rice a avut programate discuţii despre Kosovo în cadrul întîlnirii cu miniştrii de Externe ai ...
Potrivit societăţii UniCredit, construcţiile şi comunicaţiile se numără printre sectoarele din România cu cele mai bune perspective de dezvoltare în perioada 2008 - 2009, iar investiţiile străine directe vor continua să joace un rol major în specializarea economiei. Într-un raport al Unicredit privind ...
Administratorii fondurilor private care au adunat pînă la 17 ianuarie 2008 sub 25.000 de aderenţi vor organiza o \"licitaţie\" pentru a-şi vinde portofoliile acumulate după încheierea campaniei şi a procesului de redistribuire a românilor nehotărîţi. \"Fiecărui fond îi revin 25.000 de aderenţi, care ...
Compania Ryanair, cel mai mare operator low-cost din Europa, care va opera de la 1 aprilie pe rutele Constanţa - Pisa şi Arad - Milano, estimează că în primul an de activitate, va transporta în şi dinspre România aprox. 80.000 de pasageri. „Mulţi dintre pasagerii pe care îi vom transporta pe aceste ...
Ţară membră NATO şi UE, Bulgaria, care în perioada blocul comunist est-european era cel mai fidel aliat al Moscovei, îl primeşte, mîine, pe preşedintele rus, Vladimir Putin, punînd accentul pe proiecte economice şi riscînd astfel să agraveze dependenţa sa energetică. “Mulţi ani, relaţiile ...