Prin trecerea la cele veşnice a Părintelui Patriarh Teoctist, în urma complicaţiilor la inimă ivite după o intervenţie chirurgicală, întreaga societate românească resimte dispariţia uneia dintre figurile marcante ale vieţii ecleziastice naţionale. În manualele de istorie se va scrie, aproape invariabil ...
Considerat una dintre cele mai importante personalităţi româneşti, PFP Teoctist s-a născut pe 7 februarie 1915, în satul Tocileni, judeţul Botoşani. A îmbrăţişat viaţa monahală la 14 ani, ca frate la Schitul Sihăstria, apoi a ajuns la mănăstirea botoşăneană Vorona. Între 1940 şi 1944 a urmat ...
Deşi în ultima perioadă, băncile răsar precum ciupercile, iar tot mai multă lume îşi face un credit pentru maşină şi casă, cardurile fiind deja un instrument de zi cu zi, piaţa bancară românească este departe de a fi ajuns la un nivel de dezvoltare matur, la nivelul celui european. Motiv pentru care ...
Firmele de asigurări au reuşit, în primele patru luni ale anului, să aducă celor care deţin o asigurare tip pensie privată cîştiguri de pînă la 6% pe an, dublu faţă de dobînzile oferite de un depozit bancar. O asigurare cu componentă investiţională (tip unit-linked) are şi avantajul că oferă ...
Managerii români dispun de o putere de cumpărare echivalentă unui salariu mediu de 115.280 dolari anual, valoare mai mare decît în SUA, Japonia, Canada, Norvegia şi o serie de ţări central-europene. Potrivit unui studiu al firmei de consultanţă managerială Hay Group, România se plasează pe locul 22, din ...
Groupe Societe Generale a primit, pentru al treilea an consecutiv, din partea revistei Euromoney, premiul pentru cea mai bună bancă din România, remarcîndu-se prin strategia de dezvoltare a segmentului de retail. Premiul a fost acordat pe baza rezultatelor financiare aferente anului trecut. BRD este a doua mare ...
Nu există român care să nu îşi dorească o casă frumoasă, bani şi maşini de ultimă generaţie. Mulţi visează la aşa ceva, însă puţini sînt cei care reuşesc să îşi transpună visele în realitate. Aceasta este o dorinţă valabilă chiar şi atunci cînd vine vorba despre un loc de muncă. Studiul ...
România ocupă locul doi în Europa Centrală şi de Est, din punctul de vedere al numărului mărfurilor confiscate în 2006, cu un total de 2,57 milioane articole, reprezentînd 26% din cantităţile totale reţinute în regiune şi ocupă locul opt la nivel european, conform unui raport al Organizaţiei Mondiale a ...
Potrivit analiştilor economici, creditele acordate populaţiei din România se vor menţine pe un trend de creştere semnificativ în următorii trei ani, de aprox. 30% anual, similar celui din alte ţări ale Europei Centrale şi de Est. Un studiu al UniCredit arată că ritmul de creştere din România va fi ...
Actorul american Danny DeVito a primit un Glob de Cristal la ceremonia de încheiere a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary, ca o recunoaştere a contribuţiei sale de o viaţă la cinematografie. “Nu încercaţi să mă faceţi să plîng”, a cerut micuţul actor hollywoodian ...
Conform studiului “Software and IT Services Industry (SITSI)”, realizat de compania de consultanţă Pierre Audoin Consultants (PAC), totalul cheltuielilor IT (hardware, software şi servicii informatice) alocate de administraţia publică locală şi centrală vor depăşi 500 milioane euro, în 2007. În ...
Seceta prelungită, care a compromis în mare parte culturile agricole, va aduce producţia de grîu a României la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani. Prin distrugerea celor 165.000 de hectare de suprafeţe cultivate, producţia de grîu a ţării este estimată la 2,9 milioane de tone, cu 46% mai puţin ...
Miniştrii Apărării din statele membre NATO au căzut de acord vineri, în cadrul unei reuniuni desfăşurate la Bruxelles, să iniţieze procedurile pentru construirea unui sistem de contracarare a rachetelor cu rază scurtă de acţiune care ar putea ameninţa România şi Bulgaria. Potrivit site-ului bulgar ...
Raportul "Nations in Transit 2007" (Naţiuni în Tranziţie 2007) a fost publicat ieri de organizaţia neguvernamentală Freedom House şi se înscrie în rîndul studiilor anuale care evaluează dezvoltarea democratică în 29 de ţări şi teritorii administrative din Europa Centrală pînă în Eurasia. Raportul ...
Formaţia „Shukar Collective” va participa pe data de 16 iunie la „Pulse Festival”, iar Fanfara „Salvale”, din satul Zece Prăjini, va participa pe 21 iunie la „Exhibition Road Music Day”, care va avea loc la Muzeul de Istorie Naturală din Londra. „Shukar ...
Preşedintele rus a atacat implicit SUA, joi, într-o conferinţă de presă la Moscova, denunţînd tentativele de “dictat şi imperialism” în afacerile internaţionale şi declarînd că testarea noii rachete balistice ruse a fost un răspuns la acţiunile unilaterale ale anumitor ţări. “Lumea ...