Europa vămuieşte cu forţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Europa vămuieşte cu forţa

Eveniment 20 Septembrie 2013 / 00:00 434 accesări

Companiile româneşti care fac comerţ internaţional trebuie să respecte, de la 1 noiembrie, reguli noi prevăzute în legislaţia vamală comunitară, deşi termenul-limită pentru aplicarea integrală a Codului Vamal al UE va fi, probabil, extins pentru sfârşitul lui 2019, potrivit KPMG. „România va aplica direct legislaţia vamală comunitară, astfel încât companiile româneşti vor trebui să se pregătească din timp pentru a se conforma noilor prevederi. Noua legislaţie simplifică mult lucrurile, una dintre cele mai importante schimbări fiind introducerea declarării electronice a bunurilor şi comunicarea online între importatori, exportatori şi autorităţi”, spune reprezentantul departamentului de impozite indirecte al KPMG, Valentin Durigu, care le recomandă agenţilor economici autohtoni vizaţi să profite de timpul rămas până la 1 noiembrie şi să se asigure că, în perioada următoare, investesc în sistemul informatic cerut de noul concept de vamă electronică (e-customs). Nu în ultimul rând, o altă modificare importantă este că orice companie care va solicita obţinerea unei autorizaţii vamale va trebui să îndeplinească toate criteriile care sunt impuse acum de Vamă firmelor care vor să obţină statutul de operator economic autorizat. De notat este că prima etapă a modernizării legislaţiei vamale comunitare s-a încheiat în 2008, însă prevederile s-au aplicat gradual şi, până în prezent, doar parţial.

Taguri articol


12