Vicepreşedintele Comisiei de transport şi turism a Parlamentului European (PE), Adriana Ţicău, a declarat, ieri, că este imperativă alocarea fondurilor pentru dezvoltarea transportului trans-european astfel încât căile ferate de mare viteză să deservească toate capitalele statelor membre, precum şi principalele oraşe. Adriana Ţicău a făcut această declaraţie în cadrul dezbaterii extraordinare din plenul PE dedicate situaţiei din transportul aerian din UE, la care au participat comisarul european pentru transport, Siim Kallas, şi reprezentanţi ai Consiliului UE. Ea a atras atenţia că legătura dintre cele 30 de proiecte prioritare din Reţeaua de transport trans-europeană (TEN-T) pentru a asigura transferul mărfurilor sau al persoanelor între diferitele tipuri de transport nu este asigurată în mod eficient.