La Strasbourg a avut loc, ieri, prima sesiune plenară a legislativului european din acest an, sesiune la care euro-deputaţii români au participat pentru prima oară în calitate de membri cu drepturi depline. Ei devin astfel, din foşti observatori români în Parlamentul European (PE), deputaţi şi vor avea drept de vot alături de colegii lor din celelalte 26 de state membre ale Uniunii şi în plenul Parlamentului, nu numai în propriile grupuri politice sau în comisii, ca pînă acum. Parlamentarii europeni sînt 12 social-democraţi, şapte liberali, cinci democraţi, cinci parlamentari PRM, trei udemerişti, doi conservatori şi un reprezentant al minorităţilor, din partea Forumului Democrat German. Bulgaria va avea 18 parlamentari prezenţi în PE. Mandatul primilor europarlamentari români va fi însă de numai cîteva luni, întrucît în primăvară, probabil în data de 13 mai, vor avea loc primele alegeri din România pentru PE. Veniturile europarlamentarilor români vor cuprinde sume încasate atît din ţară, cît şi de la PE. Este vorba despre un salariu plătit de Parlamentul României, egal cu al unui parlamentar român, la care se adaugă o diurnă de 270 de euro plătită de PE pentru fiecare zi de participare efectivă la activităţile forului european. Din această sumă, ei trebuie să îşi achite cazarea, masa şi transportul intern. Costurile pentru transportul pe rutele Bucureşti-Bruxelles şi Bucureşti-Strasbourg vor fi suportate, de asemenea, de PE. Preşedintele PE, Josep Borrell, le-a urat bun venit, în deschiderea şedinţei plenare a Legislativului comunitar, celor 35 de europarlamentari români şi celor 18 noi membri din Bulgaria. Europarlamentarii au fost instalaţi oficial printr-o ceremonie. Ei nu vor beneficia de o perioadă de acomodare, ci vor intra direct “în pîine”. Pe agenda lor se află alegerea preşedintelui şi constituirea oficială a unui nou grup politic, cel al extremei-drepte.