Europarlamentarul Severin, acuzat de declaraţii false

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cercetări extinse

Europarlamentarul Severin, acuzat de declaraţii false

Politică 17 Iulie 2012 / 00:00 467 accesări

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au extins cercetările faţă de europarlamentarul Adrian Severin în dosarul în care se efectuează acte de urmărire penală pentru infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă şi au început, faţă de acesta, urmărirea penală pentru o nouă infracţiune: “folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor europene sau din bugetele administrate de acestea, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată”. Potrivit Ordonanţei de începere a urmăririi penale întocmită de procurori, în perioada 2007 - 2010, Adrian Severin ar fi folosit şi prezentat în PE documente, declaraţii false ori inexacte, contrar reglementărilor legale. \"Severin Adrian a înlesnit unor persoane apropiate obţinerea pe nedrept a sumei de 436.663 euro din bugetul PE\", notează procurorii DNA. Procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă, ieri, lui Severin, noile acuzaţii. În aceeaşi cauză se efectuează acte de urmările penală şi faţă de alte persoane. DNA precizează că, având în vedere stadiul anchetei, nu se pot furniza mai multe detalii în acest moment. (A.M.)



12