Eurovision 2017: În ce ordine vor intra în concurs reprezentanții României

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Eurovision 2017: În ce ordine vor intra în concurs reprezentanții României

Divertisment 13 Mai 2017 / 11:19 1023 accesări

Ilinca și Alex Florea, reprezentanţii României la Eurovision 2017, vor intra sâmbătă seară în Marea Finală a concursului muzical, în a doua parte a show-ului, pe poziția 20, show-ul fiind transmis în direct începând cu ora 22:00 pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online pe TVR+.

Ordinea intrarii in concurs a celor 26 de finaliste Eurovision 2017 este:

1. Israel

2. Polonia

3. Belarus

4. Austria

5. Armenia

6. Olanda

7. Moldova

8. Ungaria

9. Italia

10. Danemarca

11. Portugalia

12. Azerbaidjan

13. Croatia

14. Australia

15. Grecia

16. Spania

17. Norvegia

18. Marea Britanie

19. Cipru

20. Romania

21. Germania

22. Ucraina

23. Belgia

24. Suedia

25. Bulgaria

26. Franta

Ilinca şi Alex Florea vor cânta în Marea Finală Eurovision Song Contest. Reprezentanţii României au trecut cu bine de semifinala de joi seară.

„Ce a fost mai uşor a trecut. Greul abia acum începe, căci presiunea finalei şi sprijinul fanilor ne obligă să facem o figură frumoasă în Marea Finală”, sunt cuvintele lui Alex Florea, după anunţarea rezultatelor semifinalei. „Mă simt extraordinar. Am reuşit să ne calificăm în Finală, unde vom fi câştigători, indiferent de locul pe care ne vom clasa. Important este să cântăm cel puţin la fel de bine cum am făcut-o în această seară, pentru a nu-i dezamăgi pe cei care ne-au susţinut pe parcursul acestei călătorii minunate”, a declarat Ilinca la finalul spectacolului. Joi seară, artişti din 10 ţări, din totalul celor 18 participante la a doua semifinală, s-au calificat pentru Finala din 13 mai. Alături de Ilinca şi Alex Florea, în Marea Finală vor merge reprezentanţii Bulgariei, Croatiei, Ungariei, Danemarcei, Norvegiei, Olandei, Austriei, Israel şi Belarus, dar şi cei ai Suediei, Australiei, Belgiei, Azerbaidjanului, Portugaliei, Greciei, Moldovei, Cipru, Armeniei si Poloniei, calificaţi după semifinala din 9 mai. Ţările „Big Five” - Italia, Marea Britanie, Spania, Franţa, Germania – şi ţara gazdă, Ucraina, sunt direct calificate în ultima fază a concursului. Ca şi cele două semifinale, Finala Eurovision 2017 va fi transmisă în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe TVR+, sâmbătă, 13 mai, începând cu ora 22.00. La conferinţa de presă ce a urmat anunţării finaliştilor, artiştii au tras la sorţi şi ordinea de intrare în concurs. Astfel, România va intra în cea de-a doua parte a Finalei, urmand ca producatorii show-ului sa stabileasca ordinea de intrare în concurs. Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din

EUROPA:Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993. Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, interpretată de Mihai Trăistariu. Eurovision Song Contest 2017 are loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai. Alături de România, în competiţie s-au mai înscris 41 de ţări.

Taguri articol


12