Când ajung la Paris, românii fac valuri artistice. Este deja un truism, un lucru obişnuit, un loc comun, arhicunoscut, acceptat, şi, mai ales, apreciat. Dintre multele exemple: Brâncuşi, Enescu şi Ionesco. Rămânând pentru totdeauna în prim plan, au cucerit lumea şi toată Franţa, nu doar aceea de pe malurile Senei.

Mai este o altă categorie. Chiar dacă nu pătrund dintru început în sfera celebrităţii, mulţi atrag atenţia la modul cel mai serios şi substanţial. Acum, însă, ne vom rezuma la pasul unei cineaste cu origini româneşti despre care continuă să se vorbească şi după prezenţa acesteia la Cannes. Dovadă, între altele, recentul interviu acordat ziarului „Le Monde”.

Numele ei - Eva Ionesco. Fotograf, actriţă şi regizoare. S-a născut la Paris, la 18 iulie 1965. I-am putea ura „La mulţi ani!”. Mama acesteia, Irina Ionescu, s-a născut la 3 septembrie 1935. Tinereţea şi-a petrecut-o în România, mai exact la… Constanţa.

Este delicat să duci prea departe comentariul la filmul de debut al Evei Ionesco, „My Little Princess”, ales spre a marca împlinirea unei jumătăţi de secol de la înfiinţarea secţiunii La Semaine de la Critique. Pe afiş am regăsit-o, ca şi la proiecţia de gală, pe Isabelle Huppert, alături de o copilă din România, Luminiţa Vartolomei, o descoperire „epocală”, desemnată după un casting prelungit, cu vreo 500 de competitoare.

•Controverse• După „vâlva Cannes-ului”, legată de subiectul filmului (o fetiţă fotografiată de chiar mama ei în ipostaze dintre cele mai şocante), spiritele s-au mai temperat, iar lucrurile au intrat în normal. Ducând interesul faţă de eveniment cu mult mai departe, „Le Monde” îi solicită regizoarei un interviu. Aflăm că se află într-un proces cu mama ei, ale cărei albume fotografice, considerate de mulţi veritabile opere de artă, cu tot izul lor erotic, dificil de eludat, poartă titluri savante („Femei fără ten”, „Era Barocului”), dar şi sentimentale („Eva: Elogiu fiicei mele”) sau pur şi simplu comerciale, în manieră asiatică („Japonia interzisă”). O ceartă pe drepturi de autor cum nu s-a prea mai văzut, între mamă şi fiică, ceva inedit, cu substrat artistic, şi nu simplist, la modul unor scandaluri derizorii.

•Carieră• Eva Ionesco a jucat în mai multe producţii cinematografice. Debutul s-a produs la 11 ani, într-un film de Roman Polanski, „Locatarul” (1976). Fiica - mult fotografiată - nu a reuşit, nici nu şi-a dorit, de fapt, să transmită şi fiului ei acelaşi sentiment al imaginii prin care se vede „sechestrată” într-o cutie, fie şi de lux.

Nu am fi revenit asupra acestui subiect, se înţelege, dacă el nu ar fi implicat o complexă abordare, cu trimitere la instrumentarul sociologiei de artă. Demult, un debut nu a pus într-o asemenea acută ecuaţie relaţiile operei cu biografia acesteia. Cannes-ul lasă loc şi unor asemenea abordări, mai puţin obişnuite, dar relevante pentru destinul cinematografic al realizatorilor.