Actriţa americană Eva Longoria a introdus, miercuri, la un tribunal din Los Angeles, o acţiune de divorţ de jucătorul francez de baschet Tony Parker, potrivit documentelor aflate în justiţie. În vârstă de 35 de ani, Eva Longoria a invocat diferenţe ireconciliabile faţă de soţul ei, în vârstă de 28 de ani, cerând desfacerea căsătoriei, pronunţată de primarul Parisului, pe 6 iulie 2007. Parker, care joacă în NBA pentru clubul San Antonio Spurs, având un contract semnat recent de 50 milioane de dolari pe an şi Longoria, a cărei familie de origine mexicană locuieşte în apropiere de San Antonio, în sudul Texasului, s-au întâlnit în 2006. Cei doi nu au copii.
Apropiaţi ai cuplului susţin că motivul real al divorţului ar fi infidelitatea lui Tony Parker. Acesta i-ar fi trimis mesaje soţiei unui fost coleg de echipă, însă nu ar fi avut o relaţie sexuală cu aceasta, lucru care nu prea a contat, se pare, în decizia Evei de a divorţa. Mesajele schimbate de cei doi au avut unele conotaţii sexuale care au deranjat-o vădit pe actriţă, chiar dacă nu a reieşit din mesaje că cei doi ar fi avut şi vreo întâlnire secretă. Aceeaşi sursă bine informată susţine că persoana care a dus la divorţul Evei de Tony este Erin Barry, soţia lui Brent Barry, care a jucat cu Parker la San Antonio Spurs, din 2004 până în 2008. Tatăl lui Brent Barry a declarat că şi acesta este în divorţ. Erin Barry nu a dorit să facă niciun comentariu despre presupusa sa idilă cu Tony Parker.