Evacuare anunţată la Berlin! Oraşul se va goli vineri din cauza unei bombe de 500 de kg

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Evacuare anunţată la Berlin! Oraşul se va goli vineri din cauza unei bombe de 500 de kg

Externe 18 Aprilie 2018 / 19:10 1027 accesări

O vastă operaţiune de evacuare este prevăzută pentru vineri în centrul Berlinului după descoperirea unei bombe de 500 de kg, datând din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în apropiere de gara centrală, a anunţat miercuri poliţia germană, relatează AFP. Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei, sunt vizate de operaţiunea de evacuare îndeosebi gara centrală din Berlin, ministerele Economiei şi Transporturilor, ambasade, spitalul armatei germane şi complexul în construcţie al serviciilor de informaţii germane BND, scrie agerpres.ro. În perimetrul de securitate se află de asemenea imobile de locuit, muzee şi birouri, dar este încă ''prematur'' să se spună câte persoane vor fi vizate de evacuare, care ar urma să înceapă la ora locală 7,00 (9,00 GMT). Transportul feroviar din şi către Berlin ar urma să fie foarte mult perturbat, deoarece Hauptbahnhof, gara principală a capitalei, este în plin perimetru. Compania naţională a căilor ferate, Deutsche Bahn, nu a făcut încă nici o comunicare pe această temă.

În octombrie 2017, 10.000 de persoane ale unui cartier din sud-vestul Berlinului au fost evacuate în timp ce serviciile de deminare au dezamorsat o bombă de 250 de kg. În septembrie 2017, descoperirea la Frankfurt a unei enorme bombe britanice, cu o încărcătură explozivă de 1,4 tone, a declanşat cea mai mare operaţiune de deminare de acest fel din 1945: 65.000 de locuitori au fost în prealabil evacuaţi.

Taguri articol


12