Evaluare sub supravegherea camerelor video

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Evaluare sub supravegherea camerelor video

Social 26 Iunie 2012 / 00:00 400 accesări

Absolvenţii ciclului gimnazial au intrat în „focurile” evaluării naţionale, care au debutat, ieri, cu proba scrisă la limba şi literatura română. Dacă în anii precedenţi, monitorizarea video a sălilor de examen s-a făcut numai în cazul absolvenţilor de liceu, în acest an, şi viitorii liceeni sunt supravegheaţi cu ajutorul camerelor video sau al camerelor web. Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că, în toate cele 4.516 centre de examinare, sunt camere de supraveghere, la testare înscriindu-se 190.291 de candidaţi. La nivelul judeţului Constanţa, potrivit datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, s-au înscris 5.680 de elevi. Dintre aceştia, s-au prezentat la prima probă a evaluării doar 5.585 de elevi (98,32%). „Avem şi 33 de cazuri speciale care susţin evaluarea. În cazul a doi dintre candidaţii aflaţi în această situaţie am informat Comisia Naţională de Evaluare Naţională, pentru că aceştia nu s-au putut deplasa la centrul de examinare, fiind nevoie să trimitem comisii la domiciliu”, a declarat inspectorul de specialitate din cadrul ISJ, Petre Purcărea. El a adăugat că, ieri, a fost informat cu privire la o candidată din Mangalia, care s-a îmbolnăvit de rubeolă şi va trebui să fie examinată acasă. „De asemenea, la Colegiul Agricol din Poarta Albă avem, printre candidaţi, şi doi deţinuţi de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă, care au susţinut proba într-o sală separată, sub supravegherea gardienilor”, a mai spus inspectorul şcolar Purcărea. Potrivit reprezentanţilor ISJ, cei doi deţinuţi au fost condamnaţi pentru crimă. „Am verificat, în cursul acestei zile, prin sondaj, mai multe centre de examinare. Pot spune că am reuşit să facem un lucru de calitate. În prima zi a evaluării, nu a fost înregistrat niciun caz de fraudare”, a declarat reprezentantul Ministerului Educaţiei desemnat să monitorizeze desfăşurarea testărilor naţionale la Constanţa, Cristian Nicolae.



12