Pregătiri intense pentru organizarea Examenului de Evaluare Naţională 2013, care debutează în 25 iunie, cu examenul scris la limba şi literatura română, urmat de proba la matematică din 27 iunie. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa a chemat, sâmbătă, 22 iunie, în şedinţă de lucru, preşedinţii celor 158 de centre de examen din unităţile de învăţământ şi celor şapte centre de evaluare. Şedinţa a fost coordonată de inspectorul şcolar de specialitate pentru istorie din cadrul ISJ, prof. Petre Purcărea, care a avut rolul de a-i instrui pe profesori astfel încât examenul să se deruleze conform metodologiei. Examenul de limba şi literatura română începe la ora 9.00, iar candidaţii trebuie să se prezinte în săli la 8.30. Ei trebuie poziţionaţi în bănci în ordine alfabetică, grupaţi în funcţie de şcolile unde învaţă. Inspectorul le-a reamintit cadrelor didactice că trebuie să aibă instalate camere video în toate sălile de examen şi, în plus, conform unui ordin al Ministerului Educaţiei, trebuie amplasate astfel de echipamente şi în sălile unde se colectează foile de examen, dar şi acolo unde se corectează.
PESTE 5.500 DE ÎNSCRIŞI La şedinţa de instruire a participat şi inspectorul general şcolar din cadrul ISJ, prof. Răducu Popescu. El şi-a manifestat încrederea că departajarea celor peste 5.500 de elevi înscrişi la examen se va face obiectiv, echitabil şi transparent, astfel încât rezultatele să reflecte cunoştinţelele elevilor. Totuşi, el i-a atenţionat pe profesorii prezenţi că nu trebuie să dea curs niciunei „solicitări” din partea părinţilor mai grijulii, care au cerut sprijinul directorilor de şcoli pentru ca odraslele lor să promoveze Examenul Evaluării Naţionale. „Nu riscaţi absolut nimic pentru nimeni, oricât de doritori sunteţi să ajutaţi pe cineva. Sunt convins că 99% dintre directori au avut întâlniri cu părinţii pe această temă. Învăţaţi să le spuneţi „Nu se poate!”“, le-a recomandat inspectorul general cadrelor didactice.