Evaluarea universităţilor particulare, drastică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Evaluarea universităţilor particulare, drastică

Social 29 Iulie 2009 / 00:00 589 accesări

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, ieri, că instituţia pe care o conduce intenţionează să regîndească şi să întărească, la capitolul exigenţă, criteriile de evaluare periodică a universităţilor particulare, pentru autorizare şi pentru acreditare. „Experienţa aceasta nefericită cu Universitatea “Spiru Haret” ne determină să regîndim şi să întărim, în ceea ce priveşte exigenţa, aceste criterii şi chiar vom face asta”, a spus ministrul Educaţiei. Andronescu a mai precizat că ministerul nu a finalizat controlul la “Spiru Haret”, care are ca scop şi stabilirea numărului diplomelor de licenţă eliberate pentru forme de învăţămînt neautorizate sau neacreditate. Numărul acestor diplome este estimat de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Superior (ARACIS) la peste 40.000. Ministrul Educaţiei a declarat, pe 21 iulie, că toate diplomele de la “Spiru” sînt valabile pînă la clarificarea situaţiei, însă controlul la această instituţie de învăţămînt înaintează foarte greu, din cauza lipsei de disponibilitate a celor de acolo. “Echipa de control nu a avut acces la toate documentele şcolare, toţi studenţii înscrişi la diferite centre şi forme de învăţămînt sînt cuprinşi în aceeaşi bază de date şi, deocamdată, nu avem datele necesare pentru a putea separa formele de studii legale, de cele nelegale. Situaţia celor la care se necesită revalidarea diplomelor va fi clarificată printr-un act normativ”, a mai spus Andronescu. Potrivit conducerii “Spiru Haret”, toate diplomele de licenţă şi titlurile universitare acordate de instituţie sînt legale. “Conform articolului 63 din Legea învăţămîntului din 1995, diplomele şi certificatele de studii eliberate de instituţiile de învăţămînt superior pentru aceeaşi specializare sînt echivalente indiferent de forma de învăţămînt absolvită”, a motivat rectorul Aurelian Bondrea. Amintim că “Spiru Haret” are 311.928 de studenţi, ceea ce înseamnă două treimi din totalul studenţilor din România. Instituţia a fost înfiinţată în anul 1991 şi a dobîndit primele acreditări pentru învăţămînt la zi în 2002. Pînă în prezent, “Spiru” are circa 96.000 de absolvenţi.



12