Evan Rachel Wood şi Guy Pearce, în serialul “Mildred Pierce”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Evan Rachel Wood şi Guy Pearce, în serialul “Mildred Pierce”

Monden 16 Martie 2010 / 00:00 313 accesări

Actorii Evan Rachel Wood şi Guy Pearce vor juca alături de Kate Winslet, în miniseria de cinci episoade produsă de postul HBO – “Mildred Pierce”. Melissa Leo, James LeGros şi Brian F. O\'Byrne au fost şi ei distribuiţi în acest proiect. În 1945, lungmetrajul cu acelaşi titlu i-a adus actriţei Joan Crawford premiul Oscar pentru interpretare. În această miniserie TV, actriţa britanică Kate Winslet va interpreta rolul principal, Mildred Pierce Beragon, o femeie care se desparte de soţul ei şomer, Bert (interpretat de O\'Byrne) şi se angajează chelneriţă, încercând să recâştige dragostea fiicei sale, Veda (interpretată de Wood), în timpul marii recesiuni ce a afectat clasa de mijloc din Los Angeles. Guy Pearce va interpreta rolul amantului lui Mildred, un gigolo bogat. James LeGros, cunoscut din serialul “Ally McBeal”, va interpreta rolul fostului partener de afaceri al lui Bert. Melissa Leo, nominalizată de Oscar pentru rolul din “Frozen River”, va juca rolul unei prietene a lui Mildred. Todd Haynes va regiza această adaptare pentru televiziune a romanului noir scris de James M. Cain. Filmările vor debuta în aprilie, la New York.

Actriţa de doar 22 de ani Evan Rachel Wood şi-a început cariera la sfârşitul anilor \'90, jucând în mai multe seriale de televiziune. Debutul într-un rol principal l-a avut în 2002, în filmul “Little Secrets” şi a fost ulterior distribuită în lungmetrajele “The Wrestler / Luptătorul” şi ”Across the Universe / Un cântec străbate lumea”. Guy Edward Pearce, născut pe 5 octombrie 1967, este un actor şi muzician britanic emigrat în Australia, cunoscut pentru rolurile din serialul australian “Neighbours” şi cele din lungmetrajele “Memento”, “L.A. Confidential”, “Maşina Timpului” şi “Contele de Monte Cristo”.

Taguri articol


12