Evazioniștii români, găsiți și-n gaură de șarpe elvețian

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ANAF VS SwissLeaks 1 - 0

Evazioniștii români, găsiți și-n gaură de șarpe elvețian

Eveniment 26 Mai 2015 / 00:00 900 accesări

NIMENI NU SCAPĂ Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va verifica averile a 50 de români care au conturi secrete deschise la HSBC Elveția, urmărind informații primite de la sucursala din Franța a instituției de credit. Fiscul vrea să vadă dacă există diferențe între sumele găsite în conturile din Elveția și cele declarate de respectivele persoane în România. Diferența va fi impozitată cu 16%. Întreaga operațiune este derulată de o structură specială, cu cinci inspectori, desemnați de însuși șeful ANAF, Gelu Ștefan Diaconu. În caz că uitaserăți, să amintim că HSBC Private Bank, filiala elvețiană a băncii britanice HSBC, este bănuită că a ajutat peste 100.000 de persoane și companii din 203 țări să păcălească Fiscul, ascunzându-le identitatea. În paralel (și începând chiar de ieri!), Elveţia a început să publice online numele persoanelor şi firmelor străine investigate în ţările de origine pentru evaziune fiscală, inclusiv în Germania, după ce autorităţile au fost asaltate cu solicitări oficiale din partea instituţiilor fiscale din alte ţări. Cetăţenii americani vor fi identificaţi doar prin iniţialele numelor lor. Justificarea oficială este că publicarea permite celor identificaţi şansa de a angaja din timp un avocat.

TOTUL PE FAȚĂ Ediţiile săptămânale ale gazetei federale elvețiene din mai au conţinut zeci de decrete în care sunt menţionaţi cetăţeni spanioli, indieni, olandezi, germani, britanici, americani şi sud-coreeni, precum şi companii înregistrate în Panama, Bahamas şi Spania. În Germania, un număr-record de 40.000 de suspecţi de evaziune fiscală au declarat anul trecut, în mod voluntar, fondurile ascunse în străinătate, potrivit unei legi noi care permite plata retroactivă a taxelor datorate şi penalităţilor. Scandalul, denumit SwissLeaks, vine după ce, în ultimul an, cele mai mari bănci elvețiene, UBS și Credit Suisse, au acceptat plata unor amenzi uriașe în SUA, în urma acuzațiilor că au ajutat mai mulți cetățeni americani să eludeze Fiscul.



12