Curtea de Apel Constanţa l-a condamnat, săptămâna trecută, la şapte ani de închisoare pe Florin Daniel Mereuţă, administratorul SC „Media Star General“ SRL Constanţa, care a prejudiciat bugetul de stat cu aproximativ 4,5 milioane de lei. Iniţial, el a primit nouă ani de la Tribunalul Constanţa, dar instanţa superioară i-a redus pedeapsa. Florin Daniel Mereuţă a fost judecat pentru evaziune fiscală, folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii şi transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Constanţa spun că bărbatul a încălcat legea cu bună ştiinţă şi, în perioada aprilie 2007 - februarie 2008, nu a înregistrat în contabilitatea firmei toate veniturile realizate din comerţul cu cereale. În schimb, el a scris în documentele contabile că a efectuat cheltuieli care au avut la bază operaţiuni comerciale fictive. În acest mod, bugetul de stat a fost prejudiciat cu 4.497.082 lei, echivalentul a 1.245.660 euro, reprezentând impozitul pe profit şi TVA.
SEDIUL FIRMEI, FICTIV Ilegalităţile lui Mereuţă nu s-au oprit aici. Procurorii mai spun că, în aprilie 2007, bărbatul le-a declarat reprezentanţilor Registrului Comerţului, în mod fictiv, stabilirea sediului social al firmei la o adresă la care aceasta nu a funcţionat niciodată. Scopul a fost acela de a se sustrage de la efectuarea controalelor financiar-fiscale. Mai mult, administratorul SC „Media Star General” SRL Constanţa a folosit, în interes personal, 12.290.962 lei, bani încasaţi din valorificarea mărfurilor şi din prestarea de servicii către partenerii de afaceri. Totodată, pe 2 februarie 2008, Mereuţă a cesionat fictiv către o altă persoană părţile sociale deţinute în cadrul SC „Media Star General” SRL Constanţa, pentru a se sustrage de la urmărirea penală.