Evazionişti condamnaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Evazionişti condamnaţi

Eveniment 15 Februarie 2011 / 00:00 1283 accesări

Judecaţi de şase ani pentru înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi uz de fals, Marcel Liga şi Sorinel Brânză au fost condamnaţi, ieri, de Tribunalul Constanţa, la 11 ani şi respectiv 10 ani de detenţie. În plus, ei vor trebui să achite despăgubiri în valoare de peste 40 miliarde de lei vechi. Decizia nu este definitivă. Potrivit actului de inculpare, în perioada iunie-decembrie 2003, Marcel Liga, de profesie economist, împreună cu inginerul Sorinel Brânză au achiziţionat mărfuri în valoare de 37,5 miliarde de lei vechi în numele SC „Gilcomar Invest” de la 27 de firme constănţene şi din alte localităţi din ţara. Cei doi sunt acuzaţi că au plătit bunurile cumpărare cu file cec fără acoperire. Anchetatorii susţin că pentru săvârşirea infracţiunilor, Liga şi Brânză se foloseau de identităţi false şi semnau toate contractele cu nume fictive, respectiv Matei Diaconu, director general şi Sorin Dinu, director comercial al firmei „Gilcomar Invest”. Din cercetări a reieşit că toate comenzile la societăţi au fost făcute prin telefon sau prin fax, după ce aceştia îşi convingeau partenerii de afaceri de bonitatea firmei. Valoarea pagubei se ridică la aproape 46 de miliarde de lei vechi.



12