Evazionişti, dormiţi liniştiţi! Fiscul veghează

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Evazionişti, dormiţi liniştiţi! Fiscul veghează

Economie 20 Aprilie 2012 / 00:00 466 accesări

Fiscul va începe verificarea a românilor cu averi mari, în a doua jumătate a anului, vizând un prim lot de 300 - 400 persoane, care au avut anul trecut venituri de peste trei milioane euro şi deţineri de peste 20 milioane euro, a declarat fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), care va conduce recent înfiinţata Direcţie de Verificări Fiscale. Activitatea departamentului va începe după prelucrarea declaraţiilor 200, adică după 25 mai (termenul limită de depunere). ANAF nu se va limita doar la cei 300 - 400 de români, spune Blejnar, verificările urmând să se extindă şi la alţi contribuabili, evident în limita posibilităţilor, mai ales că personalul direcţiei a fost limitat la 50 de posturi. Acţiunile de control vor fi iniţiate în baza unei decizii guvernamentale din decembrie 2010, conform căreia „persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate vor plăti un impozit de 16%, aplicat la diferenţa dintre cele două valori”.

Înfiinţarea departamentului a fost autorizată abia la jumătatea lui 2011, astfel încât controalele nu pot începe până pe 25 mai, când românii depun declaraţiile de venituri. Evident, majoritatea evazioniştilor au avut timp suficient să-şi pună în ordine situaţia contabilă, aşa că mulţi economişti se îndoiesc că noua direcţie a Fiscului va avea un succes notabil. În plus, verificările se limitează doar la 2011, aşa că cei cu afaceri necurate mai vechi pot să doarmă liniştiţi. Oricum, chiar dacă nu îndeplineşte cota, Blejnar poate miza pe un alt post călduţ în cadrul ANAF. Şi pentru el, şi pentru afaceriştii români, totul merge strună. Vorba aceea, măcar unii dintre noi să trăiască bine.



12