Evazionistul din Valu lui Traian recidivează

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Evazionistul din Valu lui Traian recidivează

Eveniment 19 Ianuarie 2011 / 00:00 559 accesări

După ce, la sfârşitul anului trecut, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru o fraudă de peste 4,6 milioane de euro, Alexandru Ferţu, de 38 de ani, din Valu lui Traian, a ajuns din nou în atenţia poliţiştilor constănţeni. Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Constanţa spun că bărbatul este suspectat cu privire la faptul că în cursul anilor 2009 şi 2010, în calitate de administrator al societăţii comerciale Tera-Toria, a înregistrat în evidenţa contabilă operaţiuni comerciale având ca obiect cereale, în valoare totală de 531.517 lei, fără a avea la bază facturi fiscale. De asemenea, în aceeaşi perioadă, suspectul a ridicat din contul bancar al firmei suma totală de 6.702.030 lei, sumă nerestituită sau justificată prin documente contabile. În baza analizelor efectuate, poliţiştii susţin că suspectul a cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 121.852 lei. În prezent, faţă de Alexandru Ferţu se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi împrumut, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe care o administrează. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa cu propunere de declinare a competenţei în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bucureşti.

• ANTECEDENTE • În dosarul întocmit anul trecut de procurorii DNA, Alexandru Ferţu a fost acuzat de o evaziune fiscală în valoare de aproape 4,6 milioane de euro. Conform anchetatorilor, în perioada 1 ianuarie 2009 - 31decembrie 2009, în calitate de patron al firmei Miga, care are obiect de activitate transportul de mărfuri, bărbatul a evidenţiat în documentele contabile operaţiuni fictive sau cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale. Scopul omului de afaceri a fost acela de a deconta, în mod ilegal, taxa pe valoarea adăugată (TVA), în valoare totală de 19.424.062 lei. Anchetatorii au instituit sechestru asigurator pe bunurile mobile, imobile şi pe conturile bancare ale lui Ferţu, în vederea recuperării pagubei cauzate bugetului de stat. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, Alexandru Ferţu este administratorul a 11 firme: Sargesta SRL, IGM Tourism Investments SRL, All Energy SRL, Wind Energy Production 2008 SRL, N & H Energy SRL, Lexi Steel SRL, Total Doryon SRL, Tera-Toria SRL, Agro Diesel SRL, Miga Trans SRL şi Autoconstanţa SRL.



12