Administratorii unor firme din comunele constănţene Crucea, Cumpăna şi Lumina sînt cercetaţi de lucrătorii Serviciului Investigarea Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, pentru infracţiunile de evaziune fiscală, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Oamenii legii spun că Lukas G., de 52 de ani, Constantinos V., de 47 de ani, ambii cetăţeni greci, Victor Dragomir, de 25 de ani, din Constanţa şi Iulian Nuchiu, de 34 de ani, din Medgidia, s-au folosit de documente notariale falsificate pentru a înfiinţa, în anul 2005, patru firme în localităţile Crucea, Lumina şi Cumpăna. Potrivit anchetatorilor, în intervalul 2005 - 2006, aceştia au tranzacţionat diferite cantităţi de cereale, fără a evidenţia însă veniturile obţinute. Astfel, timp de 12 luni, cei patru nu şi-au plătit obligaţiile fiscale faţă de bugetul statului. Pentru că valoarea prejudiciului depăşeşte suma de 1.000.000 de euro, dosarul a fost declinat pentru soluţionare Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.