Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au efectuat ieri 35 de percheziţii în Bucureşti, într-un dosar complex ce vizează comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, bancrută frauduloasă, dar şi delapidare. În cauză sunt cercetate peste 30 de persoane. Potrivit procurorilor DNA, valoarea prejudiciului provocat se ridică la suma totală de 1.000.000 de euro. În urma acţiunilor de ieri, anchetatorii au emis mandate de aducere pe numele a 16 suspecţi. Surse judiciare au declarat pentru agenţia de presă Mediafax că dosarul ar avea legătură cu dispariţia lui Codruţ Marta, fostul şef de cabinet al ex-preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar. DNA a precizat că până aseară s-a început urmărirea penală faţă de Fabian Schwartzenberg, Daniela Madi Ionescu, Monica Hoffman, Adrian Radu, Adrian Marian Vîlsan, Tamara Bătrînache, Ioana Nadolu, Geraldina Neagoe şi Carmen Stăncescu, referitor la implicarea acestora în fapte care se circumscriu infracţiunilor de spălarea banilor, complicitate la înşelăciune, bancrută frauduloasă, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sub forma complicităţii, a participaţiei improprii sau a tentativei, fals în înscrisuri sub semnătură privată.