Evaziune fiscală cu grâu cumpărat la negru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Evaziune fiscală cu grâu cumpărat la negru

Eveniment 20 Noiembrie 2010 / 00:00 6787 accesări

• FIRME FANTOMĂ • În doar câteva luni, şase bărbaţi au pus pe picioare o afacere în urma căreia au obţinut prin intermediul mai multor firme fantomă câteva sute de mii de lei. Întreaga grupare a fost anihilată, miercuri seară, când trei persoane au fost reţinute în flagrant de poliţiştii constănţeni în timp ce încercau să scoată în numerar 370.000 de lei din contul unei societăţi fantomă utilizând un borderou de achiziţii cereale falsificat. Ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Constanţa spun că suspecţii sunt Dumitru Stan, de 42 de ani, Marius Voina, de 32 de ani, Adrian Dăscălina, de 43 de ani, Titi Dinu, de 33 de ani, toţi din Constanţa, şi Ionuţ Tudori, de 21 de ani, şi Laurenţiu Tudori, de 29 de ani, ambi din Brăila. În urma cercetărilor efectuate în acest dosar, anchetatorii au stabilit că, începând din luna mai a acestui an, cei şase au fost implicaţi în activităţi de comercializare a cerealelor, eludând plata taxelor la bugetul de stat prin interpunerea unor societăţi de tip fantomă. Cu ajutorul acestor firme care nu existau în realitate, suspecţii retrăgeau sume mari de bani, respectiv TVA-ul neachitat către bugetul de stat. Mai mult, verificările demarate în această perioadă au arătat că societăţile fantomă folosite ca paravan, care nu funcţionau la sediul social declarat şi nu evidenţiau niciun venit, erau cesionate unor persoane nevoiaşe după ce erau folosite pentru retragerea unor sume de bani.

• DRUMUL GRÂULUI • Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor au stabilit că, prin intermediul a două societăţi comerciale, administrate de Titi Dinu şi Adrian Dăscălina, se achiziţionau cereale la negru, fără documente de provenienţă, care, ulterior, erau vândute în mod legal, iar membrii grupării infracţionale încasau contravaloarea mărfii cu TVA. Conform anchetatorilor, Dinu şi Dăscălina efectuau intrări fictive de marfă de la alte două societăţi de tip fantomă, ai căror administratori erau Ionuţ şi Laurenţiu Tudori, virând contravaloarea facturilor cu TVA în contul acestora. Ulterior, Tudori împreună cu Dumitru Stan şi Marius Voina retrăgeau banii în numerar, inclusiv TVA-ul, sumele de bani ajungând în final înapoi la Titi Dinu şi Adrian Dăscălina. Pentru serviciile prestate în interesul grupării, Dumitru Stan percepea un comision de 5% din sumele retrase.

• FLAGRANTUL • Miercuri seara, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Constanţa au organizat un flagrant la o unitate bancară din Năvodari în urma căruia Ionuţ şi Laurenţiu Tudori precum şi Marius Voina au fost prinşi în timp ce retrăgeau în numerar 370.000 de lei. Ieri, cei şase indivizi au fost audiaţi de procurorii constănţeni, care au propus instanţei arestarea lor. Câteva ore mai târziu, judecătorii au emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele celor patru constănţeni implicaţi în caz: Dumitru Stan, Marius Voina, Adrian Dăscălina şi Titi Dinu, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală. Brăilenii Ionuţ Tudori şi Laurenţiu Tudori sunt cercetaţi în libertate pentru complicitate la evaziune fiscală.

Taguri articol


12