A desfăşurat activităţi de comerţ cu deşeuri metalice destinate exportului prin Portul Constanţa şi a „uitat” să înregistreze în contabilitatea firmei pe care o administra veniturile încasate în perioada august 2011 - mai 2013. Gheorghe M., de 37 ani, din localitatea Cuza Vodă, patronul unei societăţi comerciale din Băneasa, este acuzat că „amnezia” sa a avut drept scop sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat. Cazul a intrat în atenţia lucrătorilor Serviciului Poliţiei Transporturi Maritime (SPTM), care i-au întocmit administratorului dosar penal pentru evaziune fiscală, acesta fiind cercetat în stare de libertate. Pe parcursul anchetei s-a stabilit că prejudiciul adus statului de bărbatul din Cuza Vodă se ridică la 2.744.000 de lei. Ieri, poliţiştii SPTM au finalizat cercetările şi au trimis dosarul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa cu propunere de trimitere în judecată a lui Gheorghe M.