Evaziunea nu se mai „cazează“ în pensiuni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Impozitul specific face ordine în turism

Evaziunea nu se mai „cazează“ în pensiuni

Turism 23 Martie 2017 / 16:23 1301 accesări
Impozitul specific face ordine în turism

Impozitul specific face ordine în turism

Impozitul specific, care va fi plătit de societățile din turism și alimentație publică, indiferent dacă au sau nu profit, va aduce la buget, în primul an, circa 50 milioane euro, a declarat prim-vicepreședintele executiv al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoș Răducan. Reamintim că Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat recent, spre consultare, proiectul de ordin pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii impozitului specific (care ar fi trebuit să apară încă de anul trecut, având în vedere că actul normativ a intrat în vigoare la 1 ianuarie - n.r.). „Lucrurile sunt clare - cine a fost corect și a achitat impozitul până acum va plăti mai puțin. Cine nu a plătit va trebui să facă asta. Statul va avea de câștigat, fiindcă numai în primul an se vor strânge la buget circa 50 milioane euro din acest impozit. Și mediul de afaceri va câștiga, deoarece va fi o concurență corectă. Pe de altă parte, din 2018, după ce se vor vedea efectele, prețurile în alimentația publică ar putea să scadă“, a mai spus Răducan. Ce urmează? Normele de aplicare trebuie să fie publicate până la 31 martie, pentru ca societățile de profil să poată depune declarațiile fiscale. „Evaziunea fiscală în sectorul hotelier este estimată la circa 10%; în alimentația publică, ea se ridică la circa 30%. Cea mai mare problemă este însă în turismul rural, la pensiunile mari, care nu sunt înregistrate. Aici, de vină este primarul din localitatea respectivă, care a bătut palma cu proprietarul pensiunii sau, cine știe, poate că afacerea este chiar a lui“, a subliniat oficialul FPTR. Potrivit noilor prevederi, impozitul specific variază în funcţie de zona în care se află afacerea, fiind prevăzute categorii distincte de zone, cu coeficienţi diferiţi: Bucureşti şi opt poli ai ţării, respectiv Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Ploieşti, Sibiu și Timişoara; municipii şi oraşe, altele decât cele de mai sus; staţiuni turistice de interes naţional; sate, comune şi staţiuni turistice de interes local.

Taguri articol


12