Casa de Cultură din Mangalia a găzduit, sâmbătă, un eveniment cultural deosebit, organizat de Asociaţia Lamaji Sana, care l-a avut ca invitat special pe prof. Alexandru Mironov. Manifestarea a avut ca scop relansarea revistei „Ştiinţă şi tehnică”, printre participanţi aflându-se medici, profesori, ingineri, elevi şi părinţi din localitate.
În deschidere a luat cuvântul preşedintele Asociaţiei Lamaji Sana, Eugenia Petrache, care a vorbit despre asociaţia-gazdă, cât şi despre invitatul de onoare. În loc de o lansare oficială a revistei „Ştiinţă şi tehnică”, prof. Alexandru Mironov a susţinut în faţa participanţilor o lecţie interactivă despre evoluţia exponenţială a lumii tehnice şi, în general, despre progresul extrem de rapid al omenirii. Timp de aproximativ două ore, publicul a aflat numeroase informaţii despre principalele descoperiri din lumea ştiinţei, dar şi despre „Ştiinţa comunicării. Comunicarea ştiinţei”. În mod cert, cadrele didactice prezente au acumulat informaţii preţioase pentru elevii lor.
De asemenea, prof. Mironov l-a introdus pe ing. constănţean Nicolae Dimaca, pentru a-şi prezenta lucrarea „Fenomenul Q”, o teorie nouă şi interesantă despre apariţia şi evoluţia Universului. Prof. Alexandru Mironov a vorbit, apoi, despre revista „Ştiinţă şi tehnică”, la redactarea căreia participă nume mari din cercetarea românească şi despre cât de importantă este studierea activă, practică a ştiinţelor în şcoli.
Manifestarea s-a încheiat cu o dezbatere privind similitudinile existente între mediul macroscopic şi cel microscopic, între diverse domenii ale ştiinţei, de la medicină şi inginerie, la fizică didactică şi fizică aplicată. Profesorul Mironov a fost întrebat dacă va mai reedita revistele SF „Anticipaţia” şi a dat de înţeles că, pe viitor, un astfel de proiect este printre planurile sale. De asemenea, publicul a fost invitat să participe la taberele ştiinţifice de vară organizate de reputatul om de ştiinţă, cu sprijinul UNESCO, pe insuliţa Atlantykron de pe Dunăre, din localitatea Capidava, unde, în fiecare vară, sute de tineri iau lecţii de matematică, astrofizică, informatică şi alte ştiinţe ale viitorului cu profesori din ţară şi din străinătate, dar se şi distrează.
Înainte de a părăsi Mangalia, atât organizatorii evenimentului, cât şi invitaţii lor au fost poftiţi în biroul primarului Mihai Claudiu Tusac, unde s-au pus bazele unei viitoare colaborări şi s-au pronunţat noi idei ce pot fi transformate în proiecte pentru răspândirea dorinţei de cunoaştere a domeniului ştiinţific în rândul elevilor din municipiu, dar şi din localităţile situate în mediul rural.