Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România (UDTTMR), Filiala Constanţa, în colaborare cu Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră şi Universitatea „Ovidius”, organizează, mîine, la ora 16.00, în Sala Senatului din cadrul universităţii constănţene, o seară de poezie intitulată „Bekir Sitki Çobanzade, 1893-1938, poet şi filolog tătar crimeean”. Evenimentul este ocazionat de împlinirea a 115 de ani de la naşterea poetului Bekir Sitki Çobanzade.
Poetul Bekir Sitki Çobanzade s-a născut în anul 1893, în Crimeea. Cursurile şcolii primare şi gimnaziale le-a absolvit în localitatea Karasubazar din Crimeea. Liceul l-a continuat în anul 1909, la Istanbul, unde a studiat limba arabă şi limba franceză. În anul 1916, a fost admis la Universitatea din Budapesta, unde şi-a susţinut doctoratul cercetînd Codex Cumanicus. Patru ani mai tîrziu (1920) a primit titlul de doctor, iar la scurt timp, în acelaşi an, a revenit în Crimeea. A ocupat postul de profesor, decan şi rector la diferite universităţi. În anul 1926 a avut loc, la Baku - Azerbaidjan, primul Simpozion Ştiinţific de Turcologie, prilej cu care Bekir Sitki Çobanzade a făcut o serie de cercetări asupra graiurilor turcice. Printre lucrările de referinţă ale filologului se numără: „Curente în literatura turcă” (1916), „Gramatica limbii tătare crimeene” (1924), „Studii asupra limbii turcilor Kumuk din Dagestan” (1926), „Dialectologia turco-tătară” (1927). De asemenea, reputatul turcolog are un loc de cinste şi printre poeţi. Bekir Sitki Çobanzade s-a stins din viaţă în anul 1938.