Muzeul Marinei Române (MMR) a găzduit, vineri, un emoţionant eveniment editorial: lansarea postumă a cărţii regretatului contraamiral George Petre, „Contribuţii la o istorie navală în date”. Volumul, editat de către dr. Carmen-Irene Atanasiu şi Maria Grosu, a fost prezentat publicului, în sala „Clio” a instituţiei.
Amprenta culturală se resimte asupra lucrării lansate postum, „Contribuţii la o istorie navală în date”, fiind considerată o enciclopedie adresată publicului larg, nu doar cadrelor de specialitate din rândul Marinei Militare. „Atunci când am acceptat să particip la realizarea acestui proiect, nu m-am gândit nici un moment la gradul de dificultate pe care îl incumbă editarea unei lucrări aflată doar în stadiul de proiect nepregătit (...), lucrare al cărui autor nu mai este în viaţă, pentru a putea consilia, potrivit punctului său de vedere, acest proces”, a scris, în prefaţa lucrării, vicepreşedintele Ligii Navale Române (LNR), filiala Constanţa, dr. Carmen Atanasiu. Potrivit acesteia, cartea reuneşte „o cantitate uriaşă de date adunate de omul muncitor şi perseverent, pasionat în tot ceea ce făcea, George Petre”. „Este un volum de date uriaş între coperţile acestui tom. Lucrarea are forma unui jurnal de bord, aşa cum se cade din partea unui ofiţer de marină. Este o lucrare de interes atât pentru profesionişti, cât şi pentru publicul larg”, a apreciat comandantul Comandamentului Flotei şi al Garnizoanei Constanţa, contraamiral de flotilă dr. Alexandru Mîrşu.
Printre cei care au mai vorbit despre volumul lansat, dar şi despre personalitatea fostului redactor-şef al revistei „Marea noastră”, contraamiral George Petre, se numără şeful Secţiei de Istorie a MMR, dr. Florin Stan, dr. Carmen Atanasiu, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, contraamiral de flotilă (r) Niculae Ştefan şi Maria Grosu, redactor al revistei „Marea noastră”. Cartea „Contribuţii la o istorie navală în date” a apărut, anul acesta, la Editura MMR, consilierii ştiinţifici ai volumului fiind lect. univ. dr. Andreea Atanasiu-Croitoru, contraamiralul de flotilă (r) Dan Leahu şi comandor (r) Anton Bejan.
Contraamiralul George Petre, redactor-şef al revistei LNR, „Marea noastră”, a trecut în eternitate pe 26 februarie 2012, la vârsta de 78 de ani.