În pragul sărbătorilor de iarnă, Muzeul Marinei Române (MMR) vine în întâmpinarea iubitorilor mării şi ai istoriei cu cele mai recente apariţii ale anului 2010. Prezentarea volumelor, publicate la editura MMR - „Anuarul Muzeului Marinei Române. Tom XIII”, 2010, „Forţele Navale Române. 150 de ani de tradiţie. Volum de studii” şi „Studia in honorem magistri Ion Calafeteanu LXX. Istorie şi istoriografie contemporană” - are loc astăzi, de la ora 10.00, în sala de conferinţe „Clio” a instituţiei de cultură.
De asemenea, în cadrul evenimentului va fi lansat volumul semnat de viceamiralul (r) Constantin Iordache, „Pagini din gândirea Navală românească. 1844-1922”, Bucureşti, la Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei. În programul manifestării este inclus şi un concert de colinde de Crăciun oferit de Muzica Militară a Forţelor Navale.