Sala „Alexandru Ciucurencu“ din cadrul Muzeului de Artă găzduieşte, în această perioadă, o expoziţie de fotografie artistică, intitulată „Spiritul Dunării“. Aceasta reuneşte 32 de imagini realizate de fotografi din Bulgaria şi România. Manifestarea face parte din cadrul proiectului „Spiritul Dunării. Fluviul Dunărea, factor generator de sinergii locale şi transfrontaliere“, implementat de Muzeul de Artă, în parteneriat cu Galeria de artă din Ruse, Bulgaria şi Muzeul „Dunării de Jos“, Călăraşi. Expoziţia va fi itinerată, apoi, la Călăraşi (8 ianuarie 2009), Silistra (6 februarie) şi Ruse (5 martie).
Fotografiile care se regăsesc în această expoziţie au fost selectate în urma unui concurs la care au fost invitaţi să participe artişti din cele două ţări implicate în proiect. În urma competiţiei, premiul I a fost obţinut de bulgarul Valentin Rusev, premiul al II-lea de către Răzvan Eremia din Călăraşi şi premiul al III-lea a fost acordat ex-aequo constănţeanului Mircea Stoian şi lui Nikolay Buzob din Bulgaria. Potrivit regulamentului concursului, în urma jurizării, au fost selectate 15 imagini realizate de artiştii bulgari şi 15 - de români. Două dintre imaginile cuprinse în această expoziţie au fost selectate în afara concursului, pentru forţa lor de sugestie. Din România sînt prezenţi cu lucrări artiştii Andreea Aprozianu, Răzvan Eremia, Florin Ferendino, Florin Rădulescu Mircea Stoian, cărora li se alătură trei elevi ai Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria“: Dan Grigore, Anamaria Ienaşcu, Maria Miruna Pleşoianu. Partea bulgară este reprezentată de Zlatka Stoikova, Ivaylo Kudinov, Florita Nikolaeva Christova, Georgi Pasev, Mihaylov Momchil, Tania Paseva, Krasimira Kirilova, Maya Kubratova, Nikolay Buzob, Valentin Rusev. Toate fotografiile se vor regăsi în volumul „Spiritul Dunării“, menit să promoveze rezultatele cercetării antropologice, culturale, sociologice şi economice.
Proiectul „Fluviul Dunărea, factor generator de sinergii locale şi transfrontaliere“ este finanţat de Uniunea Europeană prin programul PHARE CBC România-Bulgaria 2006.
Peste cîteva zile, publicul pasionat de artă va avea ocazia să admire, în cele patru săli situate la parterul Muzeului de Artă, lucrări realizate de membri ai Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Constanţa. Vernisajul tradiţionalului Salon de iarnă este programat vineri, de la ora 17.00.