Eventualele nereguli din afacerea Sterling, cercetate de procurorii DIICOT

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Eventualele nereguli din afacerea Sterling, cercetate de procurorii DIICOT

Eveniment 22 Mai 2009 / 00:00 706 accesări

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a demarat cercetări în dosarul Sterling, fiind în faza actelor premergătoare, pentru a stabili dacă există nereguli în această afacere. Surse judiciare au declarat că, pînă la acest moment, anchetatorii nu au început urmărirea penală faţă de vreo persoană, au mai spus sursele citate. Reamintim că Agenţia Română pentru Resurse Minerale (ANRM), care este reprezentantul Guvernului în aceste contracte petroliere, a acuzat compania Sterling Resources că nu deţine nici autorizaţia de mediu, nici cea de construcţie, necesare desfăşurării activităţii. \"Sterling şi-a desfăşurat activitatea, de la semnarea acordului din august 2007 şi pînă în noiembrie 2008, fără a avea autorizaţia de construcţie. Aceasta se eliberează de către Consiliul Judeţean Constanţa. Noi am verificat la Inspectoratul de Stat în Construcţii din Constanţa, unde ne-au spus că nu există această autorizaţie de construcţie. De asemenea, am mai constatat că nu are autorizaţie de mediu, pentru explorare geologică. A prezentat un acord de mediu, pentru lucrări de prospecţiuni, în loc de o autorizaţie de mediu, care era necesară pentru lucrările de explorare şi evaluare a producţiei pe care le-a desfăşurat\", a declarat, miercuri, preşedintele ANRM, Gelu Mărăcineanu, în cadrul Comisiei pentru Industrii şi Servicii a Camerei Deputaţilor. De asemenea, în cadrul audierilor aceleiaşi comisii, de la sfîrşitul lunii aprilie, vicepreşedintelui Sterling, Stephen Birrell, i s-a cerut să explice de ce în nota de fundamentare a contractului există alte date privind resursele petroliere din perimetrele concesionate Sterling în Marea Neagră decît datele deţinute de ANRM. Potrivit estimărilor Agenţiei, resursele petroliere din Marea Neagră, concesionate Sterling Resources, ar fi mai mari decît cele ştiute pînă acum, mai precis de 50 miliarde metri cubi gaze şi de 278 milioane tone ţiţei.



12