Un alpinist japonez în vârstă de 36 de ani a fost descoperit mort luni pe Muntele Everest, acesta fiind cel de-al treilea deces înregistrat în sezonul de ascensiuni de primăvară pe cel mai înalt vârf din lume, informează DPA, potrivit Agerpres. Nobukazu Kuriki a fost găsit ...
Horia Colibăşanu, deja celebrul alpinist român care se află pe lista scurtă a elitelor care au urcat pe Everest fără oxigen (şi fără şerpaşi), se află în tabăra de bază, base camp/ EBC, unde aşteaptă o fereastră meteorologică de măcar 5 zile pentru a putea efectua ascensiunea până ...
Un obiectiv aproape imposibil! Alpinistul român Horia Colibăşanu vrea să deschidă o nouă rută pe Everest, după altitudinea de 8.000 de metri, adică în Zona Morţii/ Death Zone. Este numită aşa, deoarece privarea de oxigen a corpului pentru mai mult de 24 de ore înseamnă moartea. Şi aşa ...
Alpinistul nepalez Kami Ritha Sherpa va începe, în data de 1 aprilie, cea de-a 22-a sa ascensiune pe muntele Everest, pentru a doborî astfel recordul mondial pe care îl împarte acum cu compatrioţii săi Apa Sherpa şi Phurba Tashi Sherpa, informează agenţia EFE. "Este vorba de o ...
Vârful Everest nu este neapărat cel mai înalt munte de pe pământ. Cel puțin dacă ţinem cont de faptul că există mai multe variante de măsurare. Astfel, varianta acceptată la nivel internațional și pe care o regăsim în manualele de geografie este că masivul Himalaya, cu vârful ...
Unul dintre cei mai importanţi alpinişti ai perioadei moderne, Alberto Zerain, un sportiv cu o imensă experienţă pe munte, care avea un palmares de vis - Everest, Makalu, Everest (versantul nordic), Ama Dablam, Lhotse, Gasherbrum I şi II, K2 (ambii versanţi), Kangchenjunga, Dhaulagiri, Manaslu, Annapurna -, a ...
Horia Colibășanu este cel mai cunoscut alpinist român. Performanțele sale sunt de-a dreptul impresionante, el reușind să urce pe cel mai înalt munte din lume, Everest, fără oxigen suplimentar și fără șerpași. Pentru realizările sale, președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul ...
Alpinistul Horia Colibășanu a dus steagul României în cel mai înalt loc de pe Pământ, în timpul ascensiunii sale pe vârful Himalayan Everest, care are 8.848 de metri altitudine. Sportivul român este fericit că a reuşit să finalizeze cu succes expediţia pentru care s-a ...
Șerpașii nepalezi au găsit cadavrele a patru alpiniști într-o tabără de pe Muntele Everest, informează Reuters, citând un anunț al autorităților, numărul persoanelor decedate în încercarea de a cuceri cel mai înalt vârf al lumii ajungând în acest sezon la 10 ...
Horia Colibășanu, care a reușit să cucerească vârful Everest, din Himalaya, fără oxigen suplimentar și șerpași, în premieră națională, s-a întors, marți, în România, afirmând că expediția a fost una dintre cele mai grele, iar când a ajuns la 7.700 metri ...
Everestul ia viaţă după viaţă. Încă doi alpiniști au decedat în încercarea de a ajunge pe celebrul pisc, bilanțul celor care și-au pierdut viața pe cel mai înalt munte din lume în ultima lună ajungând la şase, au anunțat luni oficiali din Nepal, citați de Reuters. Un ...
Un alpinist american a murit în apropierea vârfului Everestului duminică, au anunțat operatorii de turism din Nepal, în timp ce un alpinist din India este dispărut, informează DPA. Roland Yearwood, în vârstă de 50 de ani, din Statele Unite, făcea parte dintr-o expediție condusă de ...
O alpinistă indiană a atins duminică vârful Everestului pentru a doua oară în mai puțin de o săptămână, stabilind un record, a anunțat echipa sa. ''Anshu a atins vârful Everestului astăzi la 08.00 (02.15 GMT), pentru a doua oară în acest sezon, stabilind un nou ...
Președintele Federației Române de Alpinism și Escaladă, Justin Ionescu, a atins, marți, vârful Everest (8.848 m), la puțin timp după ce un alt alpinist român, Horia Colibășanu, reușise performanța de a urca pe cel mai înalt munte de pe planetă. ''Veste din Himalaya: ...
Sute de oameni au murit pe Everest, mulţi dintre ei stând încă mărturie la vedere, pe stânci, a limitelor umane, psihice şi fizice, căci acest munte nu iartă. Legenda spune că o zeiţă este întruchiparea muntelui, iar aceasta, nemiloasă şi arogantă, nu îi lasă pe alpinişti ...