„Evitaţi întâlnirea cu drogurile“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Evitaţi întâlnirea cu drogurile“

Justiție 03 Noiembrie 2010 / 00:00 505 accesări

Doi jandarmi ai Inspectoratului Judeţean Constanţa, ofiţeri specialişti în cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Criminalităţii, au mers ieri în mai multe licee din Constanţa pentru a-i instrui pe elevi cum să se ferească de droguri şi cum să se comporte în situaţiile violente din instituţiile de învăţământ. Cpt. Gili Pană a fost prezent la Liceul Industrial Energetic şi Liceul Anghel Saligny din Cernavodă, unde a participat la o întrunire cu elevii şi părinţii acestora cu tema „Evitaţi întâlnirea cu drogurile“. Gili Pană a fost solicitat de conducerile liceelor pentru a ajuta la îmbunătăţirea comunicării dintre adulţi şi copii în ceea ce priveşte pătrunderea substanţelor psihoactive în comunitate. În ultima săptămână a lunii octombrie, cpt. Gili Pană a participat la mai multe astfel de întâlniri la Grupul Şcolar Emil Palade şi Grupul Şcolar C.A. Rosetti din Constanţa. Participanţii la discuţii şi-au manifestat interesul şi în legătură cu alte tendinţe care pot însoţi consumul de droguri, solicitând informaţii despre combaterea violenţei în şcoli şi, mai ales, cerând informaţii şi opinii avizate legate de plantele etnobotanice. Celălat specialist din cadrul Jandarmeriei Constanţa, plt. adj. Jan Comănescu, i-a instruit pe elevii clasei a XI-a ai Grupului Şcolar Dimitrie Leonida, din Constanţa, despre violenţa în şcoli şi efectele anturajului care favorizează un astfel de comportament. Reprezentanţiil Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa pun accentul, în răspunsurile date, îndeosebi pe rolul prevenirii unor astfel de manifestări, oferind totodată soluţii practice de răspuns în astfel de situaţii. Actualul program desfăşurat de jandarmii constănţeni vizează mai multe deplasări la instituţiile de învăţământ din judeţul Constanţa şi are ca grup-ţintă elevii cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani. De la începutul acestui an au avut loc 57 de astfel de întâlniri cu elevi din Constanţa, Ovidiu, Cumpăna, Techirghiol, Medgidia, Hârşova şi Cernavodă. Precizăm că plt. adj. Jan Comănescu este specializat în problematica violenţei domestice şi juvenile. El a efectuat un stagiu de pregătire pe acest profil la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, susţinut de experţi ai Jandarmeriei Franceze. Cpt. Gili Pană este specializat ca formator antidrog, în urma unui stagiu Phare desfăşurat în urmă cu trei ani, la Bucureşti, sub îndrumarea unor specialişti ai Jandarmeriei Franceze şi experţi ai Agenţiei Naţionale Antidrog.



12