Tenismena constănţeană Simona Halep continuă cursa pentru câştigarea primului turneu de Grand Slam din cariera sa. Miercuri dimineaţă, în sferturile de finală de la Australian Open, la capătul unei evoluţii excelente, ocupanta primului loc în ierarhia WTA a învins-o într-o manieră categorică pe Karolina Pliskova (Cehia, locul 6 WTA şi cap de serie nr. 6). Halep s-a impus cu scorul de 6-3, 6-2, după o oră şi 11 de minute de joc.
Halep a început mai greu şi a pierdut primele trei game-uri, după care a urmat o serie de nouă game-uri câştigate consecutiv. „Mă bucur pentru că am ajuns în semifinale. Este un sentiment plăcut şi mulţumesc foarte mult şi publicului. Nu a fost un start bun de meci, dar sunt sigură că m-am descurcat bine la final. Totul a mers conform planului”, a declarat Halep la finalul întâlnirii.
Prin prezenţa în penultimul act al primului turneu de Grand Slam al anului, Halep şi-a asigurat un cec în valoare de 574.000 de euro şi 780 de puncte WTA.
În semifinale, Halep o va înfrunta pe Angelique Kerber (Germania, locul 16 WTA şi cap de serie nr. 21), care a trecut în sferturi de Madison Keys (SUA, locul 20 WTA şi cap de serie nr. 17), scor 6-1, 6-2.
Tot miercuri, în semifinalele turneului de dublu feminin de la Melbourne, Irina Begu şi Monica Niculescu, favorite numărul 10, au cedau în partida cu rusoaicele Ekaterina Makarova şi Elena Vesnina, favoritele numărul 2, scor 4-6, 3-6, după o oră şi 25 de minute de joc. Pentru evoluţia de la Australian Open, Begu şi Niculescu vor primi un cec în valoare de 114.000 de euro şi 780 de puncte WTA.
Citeşte şi
Begu şi Niculescu, în semifinale la Australian Open
Halep şi-a egalat cea mai bună performanţă la Australian Open