Examen de atitudine la FC Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Examen de atitudine la FC Farul

Sport 12 Octombrie 2012 / 00:00 736 accesări

Cu trei puncte strânse în acest sezon, FC Farul se află în subsolul clasamentului Seriei I a Ligii a II-a, însă obiectivul grupării de pe litoral rămâne construirea unei echipe competitive pentru următorul campionat, când se doreşte promovarea în prima ligă. Drept urmare, jucătorii din actualul lot vor susţine examene în fiecare săptămână, pentru a-şi păstra locul şi în grupul cu care se va aborda sezonul următor. Primul este programat sâmbătă, când constănţeni vor prima vizita celor de la Dunărea Galaţi, în etapa a 7-a. “Aştept o reacţie din partea jucătorilor, după o săptămână mai agitată, mai crâncenă şi mai electrizantă în vestiar, în urma unui joc slab spre foarte slab la Suceava. Aştept reacţia celor 20 de bărbaţi din vestiar. Abia apoi aştept reacţia orgoliului sportiv al celor 20 de fotbalişti din vestiar. Asta mă interesează înainte de orice altceva. Dacă tot construim şi tot încercăm să formăm un grup, mă interesează ca acest grup să reacţioneze după un insucces şi o calitate scăzută a jocului. Nu ştiu dacă într-o săptămână putem schimba prea multe la organizarea jocului, dar mă interesează să schimbăm la atitudine. Sper ca acest meci să ne reaşeze pe drumul corect”, a explicat antrenorul Alin Artimon, care a dezvăluit că s-au luat măsuri împotriva antrenorilor şi jucătorilor după eşecul de la Suceava. “Au fost măsuri ca ne ating şi în orgoliu, cât şi în buzunar. Le.am cerut conducătorilor să nu anunţe aceste măsuri, pentru că, în măsra în care ne dorim să construim, trebuie să gestionăm bine aceste moment”, a adăugat tehnicianul constănţean.

MINUSURI ŞI PLUSURI. Antrenorul Farului a făcut şi o scurtă analiză a perioadei scurse de la preluarea băncii tehnice. “La câştiguri este faptul că doi jucători tineri, Ghenciu şi Băjan, au intrat în circuitul echipelor naţionale la categoria lor de vârstă, iar la meciul de sâmbătă va fi present antrenorul reprezentativei under 17, Ionel Augustin, va veni să-i urmărească. Totodată, în unele moment, am demonstrat în diverse moment că putem presta un joc bun. Ca parte negativă, există această instabilitate, care nu este specifică unei echipe cu maturitate. Acest lucru demonstrează că mai avem mult de lucru”, a explicat Artimon. În privinţa organizării, tehnicianul a dezvăluit că a fost deja pus la punct programul pentru pregătirea din iarnă. “În acest moment, clubul are făcut tot programul până la începutul returului. Cele două cantonamente, datele meciurilor amicale, vizita medicală. Încercăm să facem lucrurile să meargă şi ştim unde să întărim lotul”, a completat antrenorul Farului.

Taguri articol


12