Examen dificil pentru FC Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria 1, etapa a 26-a: FC FARUL CONSTANŢA - CONCORDIA CHIAJNA

Examen dificil pentru FC Farul

Sport 07 Mai 2011 / 00:00 976 accesări

Ajunsă în subsolul clasamentului pe final de sezon, FC Farul Constanţa şi-a propus să facă un tur de forţă în ultimele etape şi să obţină punctele necesare pentru a îndeplini obiectivul stabilit de conducerea clubului: clasarea în prima parte a clasamentului Seriei 1 a Ligii a II-a. Elevii lui Gică Butoiu ar putea face un prim pas sâmbătă, când întâlnesc pe teren propriu, de la ora 11.00, una dintre fruntaşele ierarhiei, Concordia Chiajna, în etapa a 26-a. Chiar dacă sunt cotaţi cu şansa a doua, constănţeni vor să dea peste cap calculele hârtiei şi să obţină cele trei puncte. „Este o diferenţă mare între prestaţia echipei în meciurile de pe teren propriu şi cele din deplasare. Astfel, în ciuda jocului slab de la Buzău, sper ca băieţii să se mobilizeze şi să câştige. Nu ne interesează lupta pentru promovare dintre Concordia şi alte echipe. Jucăm doar pentru noi şi vrem să învingem”, a spus Butoiu, care nu va conta pe serviciile lui Vajou şi Abuzătoaie, ambii accidentaţi. Tehnicianul constănţean ar putea folosi următoarea formulă de echipă: Zdrîncă - Niţescu, I. Barbu, L. Ştefan, Paşcovici - Husein, Stăncioiu, Buzea, Păduraru, Sascău - Şt. Ciobanu.

Meciurile etapei - sâmbătă, ora 11.00: FC Farul Constanţa - Concordia Chiajna; Viitorul Constanţa - Gloria Buzău; FC Botoşani - Săgeata Năvodari; Delta Tulcea - Astra Giurgiu; FC Snagov - Steaua II Bucureşti; CS Otopeni - CF Brăila; Juventus Bucureşti - FCM Dunărea Galaţi; ora 20.00: Ceahlăul Piatra Neamţ - Dinamo II Bucureşti.

Clasament Seria 1: 1. Ceahlăul 62p, 2. Săgeata Năvodari 53p, 3. Concordia Chiajna 48p, 4. Delta Tulcea 42p, 5. CS Otopeni 39p, 6. Dunărea Galaţi 37p (golaveraj: 38-26), 7. FC Botoşani 37p (40-34), 8. Viitorul Constanţa 36p, 9. Gloria Buzău 33p, 10. Astra II Giurgiu 31p (35-41), 11. FC Snagov 31p (30-44), 12. FC Farul Constanţa 30p, 13. Dinamo II Bucureşti 28p, 14. Steaua II Bucureşti 18p, 15. Juventus Bucureşti 15p, 16. CF Brăila 12p.



12