Formaţia CS Volei 2004 Constanţa pare să fi depăşit eşecul înregistrat săptămîna trecută cu CSU Gaz Tg. Mureş, cînd a suferit prima înfrîngere din acest sezon. Voleibalistele constănţene visează la o victorie în cea de-a cincea etapă, pe care o va disputa astăzi, de la ora 18.00 în deplasare, unde urmează să dea piept cu lidera sezonului trecut, CSU Metal Galaţi. La prima vedere, gazdele par favorite, dar constănţencele vor să-i facă o surpriză plăcută conducerii tehnice, formată din Iuliana Enescu şi Constantin Alexe, mai ales că cei doi debutează cu această ocazie pe banca tehnică a grupării de pe litoral. “Vrem să cîştigăm cît mai multe seturi, însă cel mai bine ar fi dacă l-am cîştiga pe ultimul. Nu am făcut minuni în această săptămînă, însă am încercat la fiecare antrenament să ne atingem scopul. Am încercat să trecem prin toate elementele şi am făcut şi puţină pregătire fizică, astfel încît să nu forţăm sportivele din punct de vedere al musculaturii. Sper să se materializeze tot ce am făcut în meciul cu Galaţiul”, a spus directorul tehnic, Iuliana Enescu. Aceasta s-a arătat foarte încîntată de lotul preluat în urmă cu o săptămînă şi a precizat că nu va face nicio schimbare în sexetul de bază. “Fetele sînt extraordinar de receptive, lucru care m-a impresionat. Se vede că vor şi că le şi place. Nu se vor face mari schimbări în sextetul de bază, doar în locul sîrboaicei Marjanovic va intra Monica Tiba”, a explicat Iuliana Enescu. Din lotul Tomisului lipsesc Bojana Marjanovic şi Milita Nenezic, ambele plecate în Serbia din cauza unor probleme legate de viză. Nici gălăţencele nu o vor putea folosi pe vicecampioanele europene Brizitka Molnar şi Maja Ognjenovic, cele două jucătoare fiind, alături de antrenorul Zoran Terzic, în Japonia, cu naţionala Serbiei la Cupa Mondială. Tot sîmbătă sînt programate meciurile Unic Piatra Neamţ - IOR Bucureşti, Ştiinţa Bacău - Dacia Mioveni, CSM Lugoj - Rapid Bucureşti, U. Cluj - Penicilina Iaşi şi CSU Gaz Tg. Mureş - Dinamo Bucureşti.