Excelenţă de premier

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Excelenţă de premier

Eveniment 10 Aprilie 2010 / 00:00 560 accesări

Puterea şi opoziţia îşi pasează reciproc vinovăţia pentru situaţia dramatică în care se află România. Cum premierul Emil Boc nu se poate lăuda cu nimic în cei doi ani de când se află la guvernare, a ales să spună că PNL şi PSD sunt vinovate de incompetenţa sa. Boc a declarat vineri, la Consiliul Naţional de Coordonare al PDL, că PSD şi PNL sunt campionii statului pe loc al modernizării statului. Boc a afirmat că, în perioada în care a fost la guvernare, PSD nu a făcut nimic pentru reformarea statului, uitând să spună că, de fapt, acest lucru se întâmplă chiar acum, când PDL face tot ce este posibil să readucă dictatura în România. Boc a uitat să le transmită colegilor de partid că, în prezent, instituţiile deconcentrate din România sunt conduse ilegal de oamenii numiţi de el, care aşteaptă cu sufletul la gură să se promulge legea care să-i repună în drepturi. La toate aceste acuze aduse de premierul Emil Boc a răspuns prompt purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, care a declarat, vineri, că prim-ministrul Emil Boc nu are competenţele necesare pentru a vorbi despre guvernarea PSD, în condiţiile în care guvernul condus de liderul PDL a înregistrat un deficit bugetar de 8% şi a dus ţara “în sărăcie lucie”. “Boc este cel mai incompetent prim-ministru din perioada postrevoluţionară şi are o singură calitate: recită în continuare foarte bine tot ce îi spune Traian Băsescu. Mie, ca reprezentant al Ardealului, îmi este ruşine că un ardelean are o asemenea prestaţie jalnică în fruntea Guvernului. Este mai mult decât caraghios să vorbeşti aşa despre o guvernare care a adus creştere economică, a dus ţara în Uniunea Europeană şi în NATO, în timp ce tu conduci un guvern care a adus România în sărăcie lucie printr-o harababură guvernamentală” a afirmat Moldovan. În altă ordine de idei, Moldovan a precizat că, în instituţiile din subordinea ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, salariul mediu este de 3.500 de lei, iar primele de vacanţă de 3.000 de lei. “În timp ce premierul Emil Boc ne îndeamnă să strângem cureaua, ministrul Radu Berceanu are în subordine salarii nesimţite, prime nesimţite şi cheltuieli de sute de mii de euro pentru deplasări în străinătate ale oamenilor din subordine”, a explicat Radu Moldovan.



12