Reprezentanţi ai Asociaţiei Medicilor de Familie „Tomis” Constanţa au organizat, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, o recepţie la care au participat medici de familie din judeţul Constanţa, membri ai asociaţiei, cadre universitare, colegi din alte specialităţi. „La ceas de bilanţ, gândurile noastre s-au îndreptat spre toţi cei care ne-au fost alături pe tot parcursul anului 2012, reuşind, împreună, să contribuim la consolidarea specialităţii de medicină de familie”, a declarat preşedintele asociaţiei, dr. Laura Condur. Cu acest prilej, au fost decernate premii de excelenţă, eveniment ce se vrea tradiţie pe viitor. Au fost premiaţi, în semn de preţuire pentru susţinerea acordată specialităţii de medicină de familie constănţene: decanul Facultăţii de Medicină Constanţa, prof.univ.dr. Nicolae Ceamitru şi prodecanul facultăţii, conf.univ.dr. Liliana Tuţă. Premii pentru parteneriatul avut în cadrul manifestărilor ştiinţifice desfăşurate au fost acordate: prof.univ.dr. Vasile Sârbu, prof.univ.dr.Elvira Craiu şi conf.univ.dr. Eugen Dumitru, medici în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Au mai primit distincţii pentru că s-au implicat în acţiunile asociaţiei: dr. Sergiu Chirilă şi dr. Lavinia Toma. „Nu în ultimul rând, gândurile noastre s-au îndreptat şi spre pacienţii noştri cărora le mulţumim pentru încrederea pe care o au în medicina de familie şi în noi”, a mai declarat dr. Condur. (A.G.)