Exces de zel antiterorist în Franța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Exces de zel antiterorist în Franța

Externe 07 August 2016 / 16:52 519 accesări

Franța s-a blocat într-o perpetuă stare de alertă după atentatele de la Paris care au continuat cu atacul de la Nisa, iar în această stare de spirit pare că niciun efort nu este prea mare pentru a preveni repetarea acelor tragedii. Din păcate, excesul de zel face victime. Un refugiat afgan, suspectat că ar fi plănuit un atac în capitala Franţei şi arestat recent la Paris, a fost eliberat sâmbătă, neexistând niciun element care să confirme faptul că acesta reprezintă o ameninţare, relatează France TV Info. Individul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost arestat la Paris, de polițiștii Direcției de Ordine Publică și polițiștilor de la Rutieră, care se pare că l-au recunoscut din fotografiile distribuite de agenţii de securitate ai capitalei franceze. Bărbatul a depus o cerere de azil în Franţa, în noiembrie 2015, și era căutat din data de 31 iulie. El a fost eliberat sâmbătă, din lipsă de probe.

Vineri seară, un alt exces de zel a dus la evacuarea celebrului simbol parizian, turnul Eiffel. Autoritățile au anunțat că acesta a fost evacuat din greşeală, în urma unei neînţelegeri a unui angajat, care a confundat o simulare internă cu un incident real. ”A fost un exerciţiu intern de simulare, aşa cum au loc zeci de astfel de exerciţii pe săptămână, care s-a încheiat prost. Un angajat a crezut că este vorba despre o situaţie reală, iar Turnul Eiffel a fost evacuat”, a declarat sursa. Totodată, aceasta a respins ipoteza că un eventual pachet suspect ar fi condus la evacuarea monumentului. Incidentul a avut loc în ziua în care a fost făcut anunţul cu privire la anularea mai multor evenimente importante din Franţa, în urma ultimului atac terorist din ţară, care a avut loc la Nisa, pe data de 14 iulie.



12