Excluderea lui Stancă, validată de Organizaţia Judeţeană a PSD Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Excluderea lui Stancă, validată de Organizaţia Judeţeană a PSD Constanţa

Politică 26 Ianuarie 2008 / 00:00 890 accesări

Comitetul Executiv Judeţean al PSD Constanţa a validat aseară, cu 37 voturi pentru şi două abţineri, hotărîrea Organizaţiei Municipale Constanţa a partidului, privind excluderea din formaţiunea politică a fostului secretar executiv de la nivel judeţean, Petre Stancă, pentru încălcarea gravă, în mod repetat, a statutului PSD. Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD, primarul Radu Mazăre, a declarat, ieri, că picătura care a umplut paharul este reprezentată de faptul că Stancă a încălcat prevederea statutară privind votul aleşilor social democraţi în legislativele locale. „Este o prevedere statutară a PSD conform căreia, înainte de votul în consiliul local sau judeţean, se face o şedinţă la partid şi se stabileşte prin vot poziţia consilierilor în plen. Stancă a încălcat această hotărîre a partidului, votînd altfel decît se hotărîse la partid. A încălcat legile interne ale partidului şi este sancţionabil cu excluderea”, a afirmat Radu Mazăre. El a adăugat că şi comportamentul din cadrul partidului afişat de Stancă a participat decisiv la decizia extremă luată. „Şi eu, şi echipa mea sîntem oameni de construcţie. Nu ne plac şopîrlelile comuniste de proastă factură. Comuniştii au făcut şi lucruri bune, dar lucrăturile pe la partid, înjurăturile şi oamenii distructivi nu îmi plac. Ori domnul Stancă este exact acest caracter şi acest tip de om. Nu se poate să minţi şi să umbli numai cu fitile, ca el. Nu acesta este genul de om pe care doresc să îl am lîngă mine. Este un tip conflictual. Pe Stancă îl asemăn cu Băsescu. Îi place încontinuu să fie scandal şi să bage rîcă între unul şi altul”, a spus Mazăre.

Taguri articol


12