Exclusiv Auto te invită la un test drive special cu noul Jaguar E-PACE în perioada 23-24 martie.

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Exclusiv Auto te invită la un test drive special cu noul Jaguar E-PACE în perioada 23-24 martie.

Lifestyle 21 Martie 2018 / 07:34 668 accesări

Exclusiv Auto te invită pe 23 și 24 martie să descoperi combinația unică între eleganță, agilitate și sportivitate - E-PACE. Pregăteste-te să fii uimit de primul SUV compact Jaguar care îmbină experiența de condus și caracterul practic.

E-PACE te așteaptă pregătit de Test Drive dar și cu o ofertă specială de preț începând de la 25.220 euro + TVA.

Accesează link-ul Jaguar: https://goo.gl/vJYPAm și înscrie-te la Test Drive sau suna la 0742.077.088!

Te rugăm să aloci mai mult timp test drive-ului pentru că am ales un traseu special cu autostradă și drumuri județene, serpentine și curbe pentru a te convinge că E-PACE va face fată cu brio deplasării pe toate suprafețele și-ți va asigura un plus de încredere indiferent de vreme. În plus, vei observa pe traseul configurat de noi, că noul Jaguar E-PACE îți oferă un plus de agilitate, o transmisie activă care optimizează tracțiunea și asigură o manevrabilitate specifică unui model cu tracțiune spate.

Jaguar E-PACE este un SUV compact cu 5 locuri, care înglobează designul şi performanţele unei maşini sport Jaguar într-un vehicul spaţios, practic, cu tracţiune integrală. Este cel mai nou membru în gama SUV-urilor Jaguar, după conceptul I-PACE, primul SUV electric şi F-PACE, câştigător al distincţiilor „Maşina anului 2017” şi „Cel mai bun design 2017”.

Designul exterior este inspirat de modelul sportiv F-TYPE şi se caracterizează prin grila specifică Jaguar, silueta atletică şi părţile laterale robuste. Jantele de 21’’ din aliaj uşor, disponibile opţional, oferă modelului E-PACE un aspect îndrăzneţ şi sportiv, inspirând instantaneu agilitate dinamică. De asemenea, spiritul sportiv Jaguar se remarcă prin linia descendentă a plafonului şi forma specifică a geamurilor laterale.

Conectivitatea digitală este disponibilă în întreg habitaclul şi răspunde tuturor cerinţelor unei familii moderne. Sunt disponibile până la 4 prize de încărcare de 12 V şi 5 conexiuni USB, precum şi un hotspot Wi-Fi 4G, care permite conectarea a până la 8 dispozitive.

E-PACE dispune de un habitaclu foarte spaţios, raportat la segmentul din care face parte, SUV-ul compact având o lungime totală de 4.395 mm. Ampatamentul de 2.681mm permite o călătorie în condiţii excelente de confort pentru 5 persoane şi oferă în spate un spaţiu generos la picioare, de 892 mm, în timp ce capacitatea mare a portbagajului, de 577 litri, a fost posibilă prin utilizarea unei suspensii spate cu o configuraţie cu braţ integrat.

Componentele noi ale şasiului dezvoltat pentru Jaguar E-PACE maximizează spaţiul interior şi asigură o baza solidă pentru calităţile dinamice de care dă dovadă acest model, indiferent de condiţiile de deplasare. Suspensia spate cu braţ integrat a permis inginerilor Jaguar să ofere modelului manevrabilitate şi agilitate excelente, fără a compromite confortul la rulare.

Modul dinamic configurabil oferă şoferului şi mai mult control, prin setări individuale pentru acceleraţie, transmisie automată, direcţie şi sistemul de suspensie Adaptive Dynamics, dacă este adăugat configuraţiei. Sistemul Adaptive Dynamics detectează acţiunile şoferului, mişcările caroseriei şi manevrarea volanului, reglează preventiv suspensia şi şasiul şi adaptează forţa de amortizare, pentru a îmbunătăţi controlul la rulare şi agilitatea, în toate condiţiile de deplasare.

Sub capotă, E-PACE se remarcă prin gama de motoare Ingenium diesel şi pe benzină, eficiente şi puternice. Motorul Ingenium turbo pe benzină, ce dezvoltă 300CP şi echipează modelul E-PACE, asigură o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în doar 6,4 secunde şi permite atingerea unei viteze maxime, limitate electronic la 243 km/h. Pentru clienţii care pun accentul pe eficienţă, motorul diesel Ingenium, ce dezvoltă 150CP şi dispune de tracţiune faţă, permite reducerea emisiilor de CO2 la 124 g/km.

5 stele la Testele de siguranta Euro NCAP!

Noul Jaguar E-PACE a primit calificativul de 5 stele la testele Euro NCAP, ceea ce confirmă că modelul atât de așteptat se numără printre cele mai sigure de pe piață.

Primul SUV compact Jaguar oferă siguranţă completă, obţinând un scor de 86% pentru protecția pasagerilor adulți, 87% pentru protecția copiilor și 77% pentru protecția pietonilor.

Modelul E-PACE a obținut punctajul maxim în ceea ce priveşte protecţia copiilor, la impactul cu bariera laterală, precum și la testele de impact frontal și lateral decalat. În cazul coliziunii cu un pieton, E-PACE a obținut un punctaj ridicat, în special privind protecția capului.

Jaguar E-PACE este echipat cu o gamă completă de sisteme de siguranță, cum ar fi frânarea de urgență cu detectare a pietonilor (Emergency Braking with Pedestrian Detection) . Tehnologia avansată permite identificarea riscului de coliziune cu vehiculele sau cu pietonii din față, acţionând automat frânele.

E-PACE nu este doar o carte de vizită pe șosele, este siguranță și comfort!

Convinge-te! Sună la 0742.077.088 sau intră pe pagina Jaguar și înscrie-te la Test drive, Exclusiv Auto!



12