Multe şi greu vindecabile sunt, oameni buni, sechelele rămase după lunga, prea lunga boală canceroasă care a afectat fiinţa morală a frumosului nostru popor. După zeci de ani, în care frica, obedienţa, înşelătoria, turnătoria s-au întins ca o pecingine pe obrazul frumos al Românului, a venit revoluţia... În adolescentina mea candoare, am văzut, în culori bine despărţite, BINELE învingând RĂUL, ca în cărţile de poveşti. L-am văzut pe Sfântul Gheorghe, cu mantia-i roşie, cu suliţa şi zalele pieptarului de aur, străpungând, de pe calul său alb, balaurul verde-negru, culoarea de baltă puturoasă a RĂULUI. Oh, ce momente de emoţie pură, în care DRAGOSTEA, valoare creştină, şi solidaritatea umană s-au manifestat pentru câteva momente...

Pentru ca, imediat, o mână perversă să amestece culorile icoanei. Purpuriul mantiei Sfântului Gheorghe a fost mânjit cu cenuşiul solzilor balaurului, verdele s-a scurs peste auriu şi totul s-a transformat într-o pată căcănie, fără contur, întinzându-se băloasă pe zidul Bisericii... Şi totul a revenit la "normal" - invidie, necinste, înşelătorie, turnătorie...

Cu aceeaşi candoare, care nu mă părăseşte nici acum, la cei mâine-poimâine optzeci de ani, văzând efectele viiturii culturale tele-interneto-porno-violento-secularizate, mi-am zis că trebuie să fac ceva pentru a proteja sufletul fragil şi mintea încă necoaptă a copiilor noştri şi am înfiinţat, împreună cu Anamaria Tramundana şi alţi câţiva inimoşi, Asociaţia Culturală Mişcarea Teatrală Pentru Educaţia Tineretului.

Îmi propuneam ca scop, consemnat ca atare în Statutul Asociaţiei: „Mobilizarea oamenilor de teatru, a instituţiilor de spectacol pentru a genera o mişcare de natură să favorizeze, folosindu-se de mijloacele specifice spectacolului de teatru, formarea unui tineret sănătos moral".

Născut şi crescut la Constanţa, chiar dacă soarta m-a purtat prin diverse locuri din ţară şi lume, am rămas un constănţean "get-beget", legat sufleteşte de oraşul meu.

Mereu supărat să-l văd considerat doar o destinaţie de vacanţă pentru "pleziriştii" ahtiaţi după cluburi şi aşa-numitul "turism sexual", n-am acceptat eticheta de Oraş-Port, fără identitate culturală, cu o populaţie lipsită de apetenţă pentru arte... Nu are oraşul nostru numeroase vestigii ale civilizaţiilor antice, greacă şi latină, susceptibile să-i confere o identitate aparte? Nu-l are pe Ovidius? Nu-i are pe Sfinţii Împăraţi Romani Constantin şi Elena, promotori ai creştinismului pe aceste meleaguri? Nu-l are pe Sfântul Andrei?

Când am montat spectacolul "Constantin cel Mare", având ca fundal zidul sudic al Catedralei şi, drept scenă, situl arheologic alăturat, l-am gândit ca pe un spectacol emblematic pentru oraşul nostru, spectacol ce ar fi urmat să fie prezentat în fiecare an de atunci încolo, de ziua numelui său. Când am pus în scenă "La statuia lui Eminescu" mi-au sunat în minte versurile poeziei "Mai am un singur dor": "Să-mi fie somnul lin, / Şi marea aproape. / Pe-ntinsele ape, / Să am un cer senin...”.

Şi iată că, după ani, se vorbeşte din nou despre sărbătorirea Zilei Constanţei. Deşi aflat la Bucureşti ca director artistic al Teatrului de pe Lipscani, având însă şi calitatea de preşedinte al Asociaţiei Culturale pe care o înfiinţasem, nu puteam să nu mă implic, să nu particip la concursul de proiecte artistice lansat de Primărie pentru sărbătorirea Zilei Constanţei.

Aşa că nu numai că am participat la concurs, dar l-am şi câştigat, la o diferenţă de 30 de puncte faţă de contracandidaţii noştri.

Concepusem un spectacol popular viu, plasat într-o perioadă istorică de sfârşit de veac XIX şi începutul celui al XX-lea. Imaginaţi-vă un tablou de epocă în care zeci de domnişoare şi doamne, în rochii lungi, vaporoase, cu umbreluţe de soare şi pălării de pai, se plimbă pe faleza Cazinoului... Domnii le salută ridicându-şi canotierele de pai, glumesc cu domnişoarele... Pe mica plajă de lângă digul Cazinoului stau la soare sau se bălăcesc tineri în celebrele costume în dungi din care soarele vede doar braţele şi picioarele... Maşini de epocă în care recunoaştem grupuri de artişti, trăsuri, statui vivante, florărese care dau flori Elenelor şi Costicilor... Pe mai multe scene se desfăşoară diverse momente de teatru... Fanfara militară cântă în chioşc... Mai încolo, Tănase îşi spune celebrele-i cuplete... La statuia lui Eminescu, tineri îndrăgostiţi recită versuri acompaniindu-se la ghitară...

Seara, la Catedrală se joacă spectacolul "Constantin cel Mare", apoi faleza, luminată feeric, devine o imensă sală de bal, unde tineri şi bătrâni dansează tangoul, valsul, polca... Un concert de muzică uşoară în care am fi putut-o asculta pe Loredana încheie seara pe platoul de la Cuibul Reginei, iar focul de artificii din final era conceput a fi sincronizat cu sunetele Rapsodiei Române...

Ei bine, prieteni constănţeni, toate aceste lucruri nu le veţi putea vedea! De tot acest spectacol nu veţi avea parte tocmai din cauza sechelelor de care vorbeam la început - invidie, agresivitate, lipsă de fair-play, turnătorie, insinuări veninoase, "calităţi" pe care le-au dovedit contracandidaţii noştri, în contestarea virulentă, gălăgioasă şi nefondată a rezultatului concursului. În furia lor, au atacat comisia, pe organizatori, au apreciat contractele noastre financiare după mintea lor înfierbântată, ca fiind nelegale... au reproşat teatralitatea propunerii noastre, au insinuat că a fost mituită comisia... Formulări de felul acesta: "Trebuie avută în vedere şi legătura strânsă de prietenie a cutăreia (din echipa noastră) cu cutare şi cutare (din comisie)" amintesc de turnătoriile securiste.

Dar ce spuneţi de această frază: "Nu mă subestimaţi! Gândesc mai mult decât arăt, ştiu mai multe decât scriu şi observ mai multe decât credeţi!". Cât lichelism credeţi că ascunde această ameninţare?!

Cine se află în spatele acestei Asociaţii, se întreabă dumnealor, inducând ideea unei eminenţe cenuşii, manipulatoare, învârtind afaceri oneroase...

Sunt eu, doamnelor şi domnilor, LUCIAN IANCU!

Şi nu mă aflu în spatele a ceva, ci în fruntea ASOCIAŢIEI CULTURALE MIŞCAREA TEATRALĂ PENTRU EDUCAŢIA TINERETULUI, în calitate de PREŞEDINTE. Şi mă voi înscrie la toate concursurile de proiecte culturale ale oraşului meu, pentru că ştiu ce pot să ofer pentru îmbunătăţirea dimensiunii sale culturale. Va fi greu însă pentru organizatori să găsească un juriu care să nu fie recuzat pe motivul că avem o relaţie de prietenie şi respect.

Al dumneavoastră concetăţean,

Lucian Iancu