Chiar dacă programul Consiliului Judeţean Constanţa „Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2013” se apropie de final, copii din tot judeţul se mai bucură încă de principalele obiective turistice de la malul mării. Ieri, a venit rândul prichindeilor din oraşele Techirghiol şi Hârşova să ajungă la Constanţa şi să se distreze. Aproximativ 100 de copii au luat cu asalt Microrezervaţia Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, telegondola, parcul de distracţii Aqua Magic ori au asistat bucuroşi la spectacolele oferite la Delfinariu sau la circul Americano Vargas. Toţi copiii au fost încântaţi de tot ce au văzut, fie că a fost vorba de giumbuşlucurile delfinilor Ni Ni şi Chen Chen, de priveliştea pe care au avut ocazia să o vadă de deasupra staţiunii Mamaia, din telegondolă, sau de multitudinea de tobogane în care s-au dat în Aqua Magic. Fără excepţie, fiecare locaţie vizitată le-a stârnit interesul. Programul „Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2013” se derulează până la sfârşitul săptămânii viitoare.