Peste 60 de copii din Valu lui Traian au participat ieri la Programul “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2007”, iniţiat, în urmă cu patru săptămîni, de către preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu. Micuţii au avut un program extrem de încărcat, întrucît au vizitat Delfinariul, Planetariul, Acvariul şi microrezervaţia din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, s-au distrat în parcul acvatic Aqua Magic şi au vizionat, cu sufletul la gură, programul oferit de Circul Praga. “Mi-a plăcut foarte mult întregul program, dar cel mai încîntată am fost de focile de la Delfinariu. La Aqua Magic nu am mai avut ocazia să vin pînă acum şi de aceea, am aşteptat cu nerăbdare să încerc toate toboganele din parc”, a spus Valentina Spînu, o fetiţă de 11 ani din Valu lui Traian. Pentru a se asigura că micuţii vor avea, în timpul excursiei, toate condiţiile necesare pentru a se simţi cît mai bine, reprezentanţii CJC şi ai primăriilor implicate le-au asigurat băuturi răcoritoare şi cîte o gustare. În plus, pentru ca să-şi amintească de obiectivele turistice pe care le-au vizitat în excursie, copiii au primit de la CJC tricouri cu însemnele programului. “Cel mai mult mi-a plăcut la Delfinariu şi Acvariu, unde am văzut pisici de mare şi broaşte ţestoase. Am mai fost în excursii cu prietenii mei, dar excursia aceasta a fost deosebită pentru că am avut ocazia să vin şi la Aqua Magic, unde nu mai fusesem niciodată”, a spus Mihai Claudiu Buteianu, un băieţel de 11 ani din Valu lui Traian. La rîndul lor, cadrele didactice care i-au însoţit pe copii au confirmat că micuţii au fost extrem de încîntaţi de faptul că au avut ocazia să participe la o astfel de excursie împreună cu colegii de la şcoală. “Copiii au fost foarte entuziasmaţi şi au primit cu mare bucurie vestea că vor veni într-o excursie la Constanţa. La sfîrşitul excursiei, copiii mi-au spus că le-a plăcut tot ceea ce au văzut şi că şi-ar dori să revină, în special, la Aqua Magic”, a spus Şeila Şerim, cadru didactic la Şcoala “Ioan Murgescu” din Valu lui Traian. Prin intermediul programului “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2007”, peste 4.000 de copii din zona rurală a judeţului vor beneficia de astfel de excursii gratuite la Constanţa. Vizitele grupurilor de copii vor avea loc în fiecare săptămînă, în toate zilele de marţi, miercuri şi joi, pînă la sfîrşitul lunii august.