Tradiţia e tradiţie! Pentru a păstra un vechi obicei, administraţia locală din Murfatlar a organizat pentru locuitorii din oraş o excursie la Catedrala Metropolitană din Iaşi, unde sunt depuse moaştele Sf. Cuvioase Parascheva. Trei autocare vor fi puse la dispoziţie pentru cele 150 de persoane din Murfatlar care vor pleca sâmbătă să se roage la moaştele Sfintei. Tradiţia datează din 2005, când primarul de atunci - Nicolae Crivineanu - a organizat o excursie pentru murfătlăreni. De atunci, în fiecare an, administraţia locală a pregătit excursia pentru locuitorii din Murfatlar. De acţiunea din anul acesta s-a ocupat tot Crivineanu, care acum este consilier în cabinetul primarului. „Pe lângă faptul că punem la dispoziţie transportul am discutat cu reprezentanţii Primăriei Iaşi şi le vom asigura locuitorilor din oraşul nostru şi masa de prânz de duminică“, a declarat Crivineanu. Alte 150 de persoane din Murfatlar vor pleca duminică la Mănăstirea Sf. Andrei. Excursia acestora va fi posibilă cu sprijinul senatorului PSD Nicolae Moga, care va pune la dispoziţie trei autocare pentru locuitorii din Murfatlar. (I.H.)