Executanţii proiectelor europene cer penalizarea Primăriei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Mangalia

Executanţii proiectelor europene cer penalizarea Primăriei

Administrație 24 Martie 2010 / 00:00 698 accesări

Urmare a ambiţiilor unor personaje politice locale din sudul litoralului, Mangalia a rămas blocată financiar, ba, mai mult, autorităţile locale riscă să plătească şi penalităţi din cauza unor „greşeli”. Riscul la care se expune Primăria Mangalia prin respingerea bugetului pe 2010 de către Trezorerie a fost prevăzut de primarul Claudiu Tusac încă din 12 martie. El a declarat că, din cauza inconştienţei de care au dat dovadă consilierii PD-L, PNL, PC şi PRM, blocarea financiară a Mangaliei va avea urmări. Tusac spune că toate proiectele cu finanţare europeană aflate în derulare sunt blocate, iar Primăria riscă să piardă aceste proiecte şi să plătească penalităţi pentru nerespectarea termenelor de execuţie, tot din banii cetăţenilor. Unul dintre proiectele care poate fi blocat este cel derulat prin programul PHARE „Turism Balnear şi de Agrement, cordonul Saturn - Venus”. Pe 16 martie, primarul municipiului Mangalia afirma: „Se va pierde proiectul deja aflat în implementare, pentru că nu pot fi suportate cheltuielile neeligibile aprobate prin Hotărârea Consiliului Local conform graficului activităţilor prevăzute în contractul încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. În plus, Primăria va suporta şi celelalte cheltuieli legate de proiect”. Din păcate, declaraţia edilului a devenit realitate, iar executantul lucrărilor prevăzute în Proiectul „Turism balnear şi de agrement”, SC Argos SA, a trimis o adresă Primăriei Mangalia, prin care anunţă: „Acest proiect trebuie finalizat neapărat până la sfârşitul acestui an deoarece se finalizează programul Phare 2006.” Mai mult, executantul aminteşte o clauză din contract, prin care prelungirea duratei de execuţie şi plata costurilor suplimentare pentru conservarea şantierului generate de această întârziere sunt imputabile Primăriei. Adică, în caz de întârzieri din cauza lipsei banilor din bugetul local, primăria va fi obligată să achite costuri suplimentare. Pierderile estimate de Argos se ridică la aprox 100.000 de euro pe lună, dacă proiectul privind cordonul Saturn-Venus nu se va finaliza la termen, din cauza amendamentelor aduse la buget de consilierii PD-L, PNL, PC şi PRM.: costuri de şantier - 36.309 euro/lună; menţinerea echipamentului de producţie - 17.982 euro/lună; susţinerea cheltuielilor indirecte - 48.768 euro/lună. El mai spus că în timp ce Executivul caută soluţii, „consilierii vinovaţi de toate acestea se ascund şi refuză să-şi asume răspunderea”. Contactat telefonic, unul dintre consilierii acuzaţi, democrat - liberalul Paul Foleanu a declarat că cel care a greşit este primarul pentru că el a modificat amendamentele propuse de noi şi de aceea Trezoreria a respins bugetul. „Tusac a modificat veniturile şi cheltuielile intenţionat”, a spus Foleanu. De partea cealaltă, primarul Claudiu Tusac a adăugat că adevărul este cu totul altul şi poate fi verificat prin vizionarea înregistrărilor video ale şedinţei Consiliului Municipal Mangalia din 11 martie 2010. Tusac a mai spus că în cazul în care Primăria va fi nevoită să plătească penalităţi, sumele vor fi recuperare de la consilierii locali, pe care intenţionează să-i acţioneze în instanţă.



12