Exercițiu cu peste 2.000 de militari la „Mihail Kogălniceanu”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Exercițiu cu peste 2.000 de militari la „Mihail Kogălniceanu”

Justiție 16 Aprilie 2015 / 00:00 1163 accesări

Peste 2.000 de militari români, americani și britanici vor participa la exercițiul multinaţional „Wind Spring 15”, care se desfășoară, între 16 și 30 aprilie, în poligonul Smârdan (Galaţi) şi la Centrul „Mihail Kogălniceanu”, pentru menţinerea capacităţii operaţionale a structurilor NATO. Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a participat, marți seară, la Buzău, la alertarea unităţilor Diviziei 2 Infanterie „Getica”, el fiind însoțit de șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă. „Am ordonat astăzi (n.r. - marți), începând cu ora 18.00, alarmarea Diviziei 2. Au fost mobilizați peste 3.000 de militari și urmărim starea de operativitate a unităților. Alarma s-a dat în afara orelor de program și, în două ore, militarii trebuie să fie prezenți în unitate, în alte trei ore trebuie să fie pregătiți de marș cu toate mijloacele din dotare și urmează dislocarea în raionul de alarmă. Asemenea exercițiu nu a mai fost realizat din anul 2009, din lipsa banilor”, a declarat ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa. Ieri, el a adăugat că, în cursul acestui an, pe flancul estic al NATO şi al Uniunii Europene se vor afla permanent militari, prin rotaţie, în baza planului de reasigurare aprobat la summitul din Ţara Galilor. Începând de astăzi și până pe 30 aprilie, în poligonul Smârdan şi la Centrul Administrativ Aerian „Mihail Kogălniceanu”, din judeţul Constanţa, va avea loc exercițiul multinaţional „Wind Spring 15”, cu scopul antrenării în comun a militarilor din ţări membre NATO şi partenere, pentru menţinerea capacităţii operaţionale a structurilor. La aplicație participă aproape 1.500 de soldați români, 400 de militari din Statele Unite ale Americii, 170 din Marea Britanie și un pluton din Republica Moldova.



12