Un exercițiu de pregătire a militarilor români a avut loc, ieri, în Poligonul Capu Midia, unde a fost prezent și ministrul Apărării Naţionale (MApN), Mircea Duşa. La activitatea care s-a desfășurat în cadrul „Zilei Distinșilor Vizitatori a exercițiilor tactice cu trageri de luptă” au luat parte atât forțele terestre, cât și cele aeriene din cadrul MApN. „La 19 septembrie 2014 sărbătorim 98 de ani de când, în timpul acțiunilor din Primul Război Mondial, a fost doborât primul avion inamic, la 500 de metri est de comuna Flămânda, Giurgiu, de către efectivele secției I a bateriei „Deport” 75 mm. Acest succes a rămas înscris în istoria armei, 19 septembrie devenind data oficială a nașterii artileriei și rachetelor antiaeriene”, se arată într-un comunicat de presă remis de MApN. Militarii au făcut demonstrații cu tehnica din dotarea forțelor terestre și aeriene. „În 2013 și în acest an, alocările bugetare pentru MApN au fost mult mai mari decât în anii precedenți, așa că ne-am permis să intensificăm și pregătirea militarilor noștri. Am organizat multe exerciții de pregătire cu toate categoriile de forțe în acest an. Aplicația de astăzi (n.r. - ieri) face parte din programul de pregătire pentru anul 2014 și a fost aprobată încă de la începutul anului. Militarii au executat mai multe trageri cu diferite rachete sol-aer pe care le avem în dotarea Armatei Române. Îmi dau seama că militarii noștri, specialiștii, rachetiștii și inginerii sunt foarte bine pregătiți, pentru că toate țintele care au fost lansate au fost lovite de fiecare dată. Eu sunt mândru de specialiștii noștri militari, pentru că dau dovadă mereu de profesionalism în tot ceea ce fac”, a declarat ministrul Mircea Dușa.
INCENDIU Evenimentul nu a fost lipsit de momente neprevăzute. Un incendiu de proporții a fost pe punctul să strice exercițiul militar. Focul a izbucnit după prima tragere. Vegetația uscată de pe malul mării a fost cuprinsă de flăcări și, din cauza vântului, acestea s-au extins rapid. Fumul gros i-a determinat pe militari să-și mute locația, pentru a reuși să distingă parașutele luminoase ce trebuiau doborâte. Într-un final, pompierii au fost nevoiți să intervină pentru a stinge incendiul. Ministrul Dușa a explicat din ce cauză a izbucnit focul. „În momentul care racheta pleacă de pe rampă, se degajă o cantitate mare de energie și se produce incendiu de vegetație. De fiecare dată când sunt trageri cu rachete, este normal să se întâmple așa ceva, dacă este vegetație uscată în zonă. Pentru ca focul să nu se extindă, este creat un baraj de pământ. Avem tehnnica necesară și vom stinge incendiul”, a afirmat Mircea Dușa. Referitor la colaborarea actuală pe plan internațional a MApN cu structurile similare, ministrul a susținut că specialiștii noștri negociază, în prezent, cu reprezentanții Comitetului Militar NATO și cu cei ai statelor care vor dori să aibă dislocate forțe pe teritoriul României.