„Exerciţii de libertate”, volum lansat de după gratii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Adrian Năstase

„Exerciţii de libertate”, volum lansat de după gratii

Politică 26 Noiembrie 2012 / 00:00 342 accesări

Fostul premier al României, Adrian Năstase, şi-a lansat, din închisoare, volumul “Exerciţii de libertate”. Evenimentul a avut loc la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus din Bucureşti. Scriitorul nu a putut fi prezent pentru că se află în detenţie, însă la lansare au participat şi au luat cuvântul politologul Bogdan Teodorescu, academicianul Augustin Buzura şi jurnalistul Marius Tucă. ”Nu va lua cuvântul autorul. Libertatea există, poate, şi pentru că o carte nu are ziduri. Iar dacă ea conţine suficient de mult din autor, absenţa lui fizică de lângă coperţile ei nu mai e atât de dureroasă”, scrie Adrian Năstase, pe blogul său. La lansare a participat şi fostul preşedinte Ion Iliescu. El a caracterizat cartea lui Năstase ca fiind o cronică a evenimentelor interne şi internaţionale. Fostul şef de ţară spune că Năstase are \"un condei pătrunzător, dotat cu un mare talent gazetăresc\". \"Citind cartea veţi vedea că o notă comună a analizelor sale este mai ales referirea la preşedintele Traian Băsescu. Este o obsesie a lui Năstase, dar care reflectă o anumită stare de lucru din societatea românească\", a spus Iliescu. La eveniment au mai fost prezenţi soţia fostului premier, Dana, şi fiul cel mare al lui Năstase, Andrei. (M.D.)

Taguri articol


12