Sunt personaje care şi-au greşit net cariera. Ca politicieni, domnii în cauză, precizez, nu fac două parale. În schimb, ca gimnaşti, dau un exemplu, ar fi foarte buni la proba pe bârnă. Într-o formă sportivă de nedescris, fac adevărate minuni pe bârnă. La început, unii dintre ei au dat chix. Au ratat, ca să spun aşa, startul, bălăngănindu-se la punct fix. Abia atunci, domnii în cauză şi-au dat seama că au rău de înălţime. Pe bârnă, contrar aşteptărilor, îi lua cu vomă şi rău de înălţime. Intraţi în politică, ajunşi în Parlamentul României, au fost supuşi unui amplu program de refacere, instruire şi întărire la mare înălţime. În astfel de cazuri, singurul remediu constă în cât mai multe deplasări cu avionul în străinătate. Musai în străinătate, dat fiind faptul că toate călătoriile sunt mult mai lungi şi mai interesante decât cele interne. Din dorinţa patriotică de a scăpa de răul de înălţime, domnii în cauză au acceptat să depăşească, în mod samavolnic şi nu altfel, cota alocată în materie de deplasări, excursii şi întâlniri, evident, de lucru, în străinătate. După zeci şi zeci de astfel de experienţe pe banii statului, un politician vede altfel viaţa internă a ţărişoarei noastre. În primul rând, privită de la înălţimea avionului, la un înalt nivel de confort, corespunzător cerinţelor actuale, România pare o ţară colorată. După vechimea acumulată pe cele mai diverse rute aeriene internaţionale, e o joacă de copil să călăreşti bârna autohtonă. În materie de vizibilitate, se întâmplă un fenomen curios. Cu toate că dispun de o bârnă proprie şi personală, politicienii Puterii nu văd decât paiul din ochiul adversarului. Culmea, fără ochelari! În diverse situaţii conflictuale, unii politicieni ies la atac cu bârna din dotare. La nevoie, o folosesc ca probă la gimnastică. Alţii se rezumă la forma aberantă de luptă ideologică, susţinând că nu văd decât paiul din ochiul drept al adversarului. Într-o altă ipostază, bârna poate fi folosită ca principală armă de distrugere în masă a paiului. Cei cu bârna sunt adepţii lozincii “Hoţul strigă hoţii”. Sau, mă rog, ceva în genul ăsta. În materie de bârnă, parcurgem o nouă etapă istovitoare de afirmare deplină. Impulsionaţi de un tupeu fără precedent, cei cu bârna ies la atac. Peste noapte, cei cu paiul sunt puşi la zid, catalogaţi în fel şi chip, înjuraţi la scenă deschisă. Adepţii bârnei pozează în mieluţi inofensivi cu zdrăngănele. În marea lor majoritate, dumnealor sunt veniţi cu pluta în politică. Uneori, în prostia lor, când nu au argumente într-o dezbatere, sar cu bârna la bătaie. Faţă de cei cu paiul, sunt foarte periculoşi, fiind extrem de violenţi. Suntem într-o perioadă în care bârna ocupă toate funcţiile de conducere. Evident, până la nivelul cel mai înalt cu putinţă. Sunt politicieni versaţi în doctrina bârnei. Alţii au moştenit acest element de bază de la fosta orânduire de aur. De câte ori se discută despre criza economică, factorii de răspundere se pitesc după bârna personală. Ei sunt convinşi că, procedând astfel, pot fugi de răspundere…